Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un agent al Politiei de Frontiera a bagat in coma un pieton

Publicat in Ziua Constanta, marți 25 mai 2010 ·

Un tânăr din Constanţa se află în comă la spital după ce a fost lovit de o maşină, în zona complexului Eden.

Bogdan Ion, în vârstă de 20 de ani, traversa prin loc nepermis intersecţia din zona complexului Eden, în seara de duminică, în jurul orei 20.55, când a fost lovit în plin de un autoturism marca Opel Calibra, cu număr de Bulgaria.

Imediat după ce l-a accidentat pe tânăr, conducătorul auto a fugit de la locul faptei, însă poliţiştii l-au depistat la domiciliu, pe baza probelor adunate de la locul accidentului.

La volanul autoturismului se afla agentul principal de poliţie al Grupului de Nave Constanţa, din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, Florin Faraon, în vârstă de 32 de ani.

Acesta lucra de mai bine de zece ani la IJPF Constanţa, iar la momentul producerii incidentului se afla în timpul său liber.

Tânărul accidentat s-a ales cu o fractură de coloană cervicală şi mai multe traumatisme la nivelul întregului corp. Momentan, se află intubat şi în stare de comă, iar medicii sunt sceptici în privinţa şanselor sale de supravieţuire. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Un tânăr din Constanţa se află în comă la spital după ce a fost lovit de o maşină, în zona complexului Eden.

Bogdan Ion, în vârstă de 20 de ani, traversa prin loc nepermis intersecţia din zona complexului Eden, în seara de duminică, în jurul orei 20.55, când a fost lovit în plin de un autoturism marca Opel Calibra, cu număr de Bulgaria.

Imediat după ce l-a accidentat pe tânăr, conducătorul auto a fugit de la locul faptei, însă poliţiştii l-au depistat la domiciliu, pe

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Zelenski după ce România a decis să trimită Ucrainei un sistem de apărare PATRIOT

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat joi, 20 iunie, la scurt timp după ce CSAT a decis trimiterea unui sistem Patriot țării sale. Într-un mesaj postat pe rețeaua X, Zelenski a mulțumit țării noastre și a subliniat că ”acest pas în

A murit medicul psihiatru și scriitorul Ion Vianu la 90 de ani. A fost colaborator la Radio Europa Liberă. Anunțul făcut de nepotul său

Ziare.com acum 40 minute
Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor, disident şi colaborator la Radio Europa Liberă înainte de 1989, a murit la Morges, în Elveţia, la vârsta de 90 de ani, a anunţat pe Facebook nepotul său, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii. Ion Vianu

Mario Iorgulescu scapă de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare, după ce ICCJ a dispus rejudecarea dosarului în apel

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie (o cale extraordinară de atac) formulat de Mario Iorgulescu şi a anulat decizia Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care acesta a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni închiso

Probleme pentru șoferi pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Administratorul drumului a fost amendat după ce mai multe mașini au fost avariate

Ziare.com acum 55 minute
Un rost de dilataţie defect de pe Autostrada Bucureşti -Piteşti a dus la avarierea a cel puţin patru autoturisme, iar poliţiştii au aplicat o amendă administratorului drumului. ”În cursul dimineţii, în jurul orei 09:00, poliţiştii rutieri din cadrul

UE şi Ucraina actualizează şi prelungesc acordul privind transportul rutier

News.ro acum 49 minute
UE şi Ucraina au decis, joi, să prelungească şi să actualizeze actualul acord privind transportul rutier. Acordul urmăreşte să ajute Ucraina să acceseze pieţele mondiale prin facilitarea tranzitului prin ţările UE şi prin dezvoltarea în continuare a

Zelenski: ”Sunt recunoscător României şi preşedintelui” Iohannis după furnizarea unui sistem PATRIOT

News.ro acum 8 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îi mulţumeşte joi, pe X, lui Klaus Iohannis şi este ”recunoscător” României ”pentru luarea deciziei de a furniza un sistem de apărare aeriană (de tip) PATRIOT Ucrainei”. ”Această controbuţie crucială ne va c

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, mulțumește României pentru sistemul de apărare Patriot

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că decizia României de a oferi ţării sale un sistem de apărare aeriană Patriot va consolida scutul de apărare aeriană al Ucrainei, precum şi securitatea în întreaga Europă. "Această contribuţi

Fratele lui Radu Mazăre scapă de pușcărie. Judecătorii au decis eliberarea condiționată a lui Alexandru Mazăre

Ziare.com acum 2 ore
Judecătoria Medgidia a admis, joi, 20 iunie, propunerea de liberare condiţionată în cazul lui Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul campusului social Henri Coandă. Decizia

Un profesor din Rusia a fost acuzat de terorism și condamnat la 20 de ani de închisoare , după ce a transferat bani în Ucraina

Adevarul acum 17 minute
Un profesor a fost condamnat de un tribunal militar de la Moscova la 20 de ani de închisoare pentru că ar fi transferat bani către batalionul ucrainean Azov, pe care Rusia îl consideră un grup terorist, relatează Radio Free Europe.

Accident feroviar la Tuzla după ce un tren cu 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Traficul este închis VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident feroviar a avut loc, joi, 20 iunie, în localitatea Tuzla din judeţul Constanţa, după ce un tren în care se aflau 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Nu au fost persoane rănite. ”În autovagonul CFR se aflau 40 de persoane

Vremea

București
acum

37°
joi

23°/37°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/35°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/30°
Constanta
acum

34°
joi

21°/34°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
joi

22°/33°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/34°