In timp ce Beijingul si Washingtonul sunt preocupate de riscurile de contaminare a crizei datoriilor europene, reprezentantii Fondului Monetar International atrag atentia ca, sub presiunea pietelor, tarile europene nu ar trebui sa faca exces de zel in privinta planului de austeritate.
Dupa ce directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a avertizat cu privire la prudenta cu care trebuie puse in practica masurile anticriza, este randul economistului sef al Fondului, Olivier Blanchard, sa puna in garda Europa.
"Pietele se intreaba daca Grecia isi va rambursa sau nu datoria. Avand in vedere comportamentul guvernelor elene din trecut, incertitudinea lor este de inteles. In plus, exista indoieli privind capacitatea UE de a oferi banii pe care i-a promis drept sprijin guvernului grec. Exista indoieli, de asemenea, si cu privire la politica BCE.
Prin urmare, este important sa se faca trei lucruri: ca guvernul elen sa arate determinarea in a pune in aplicare planul de austeritate, cu asistenta din partea FMI si UE, ca parlamentarii sa voteze masurile necesare si sa cunoasca normele de punere in aplicare a fondurilor si ca BCE sa convinga pietele ca, daca va fi nevoie, va cumpara in continuare, titluri de stat", a spus Olivier Blanchard, intr-un interviu pentru Le Tribune.
Potrivit reprezentantului FMI, Grecia are nevoie acum de o ajustare fiscala, mai ales ca aceasta tara se confrunta, de asemenea, cu problema competitivitatii. Fiind un membru al zonei euro, acest stat nu are niciun control asupra ratei de schimb si nu-si poate devaloriza moneda pentru a stimula exporturile.
Grecii prefera masurile de austeritate decat incapacitatea de plata
"Prin definitie, Grecia are doar doua optiuni: sa reduca salariile sau sa devina mai productiva. Cele doua variante nu sunt, desigur, incompatibile. Programul d