Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis românilor că au în faţă o soluţie "extrem de dură, dar necesară", subliniind că dacă va exista o "opoziţie insuportabilă" nimeni nu poate deveni duşmanul propriului său popor, dar că, în opinia sa, măsurile asumate de Guvern trebuie luate.
Preşedintele a precizat că a considerat că este o chestiune de responsabilitate să informeze grupurile parlamentarecare susţin Guvernul asupra situaţiei realeîn care se află România, în contextul în care oparte aopiniei publică a făcut eforturi de a dezinforma şi de a pune criza economică pe seama incompetenţei "ciuva", în speţă a Executivului.
"Am considerat că este o chestiune de responsabilitate, o responsabilitate a şefului statului în raport cu situaţia în care se află ţara.(...) Vreau să înţelegeţi foarte bine că nu-mi face deloc plăcere să anunţ măsurile care trebuie luate sau că nu mi-a făcut deloc plăcere, pe 6 mai, să anunţ măsurile de restructurare a cheltuielilor bugetare, dar este o chestiune de responsabilitate: nu de multe ori ai situaţii în care trebuie să ai atitudini, poziţii împotriva cetăţenilor săi, cel puţin aparent împotriva lor. Eu sunt într-o astfel de situaţie datorită crizei economice şi am considerat că este obligaţia mea să am o poziţie responsabilă. În acest sens astăzi am informat grupurile parlamentare care este situaţia reală în care ne aflăm dincolo de efortul formidabil pe care îl fac unele mijloace mass-media de a dezinforma şi de a trata criza ca pe o chestiune de incompetenţă a ciuva", a explicat Traian Băsescu.
Preşedintele a subliniat că toate statele europene sunt apăsate tot mai tare de criza economică, inclusiv ţara noastră. "Numele mai nou pe care eu îmi permit să dau acestei crize este criza datoriilor suverane a statelor. Este o criză care apasă tot mai tare toate statele UE, inclusiv România. România are şansa de a avea