Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva generala, incepand cu 31 mai - e oficial

Publicat in Ziare.com, miercuri 26 mai 2010 ·

Greva generala va fi declansata luni, 31 mai, de catre cei aproximativ 200.000 de sindicalisti din Educatie in paralel cu o greva de solidaritate in celelalte sectoare bugetare.

Vor intra in greva de solidaritate cei de la Sanitas, functionarii publici si cei de la Gaz Romania, au anuntat miercuri liderii sindicali.

"In greva de solidaritate intra marti, 1 iunie, si alte sectoare alaturi de colegii din Educatie, adica Metrorex, RATB, CFR si cateva sectoare private, dar care nu au impact major cum ar cei din constructia de masini si din industria lemnului.

Pentru ca in aceasta saptamana se declanseaza procedurile parlamentare pentru asumare in Parlament a acestui act normativ, noi am sugerat si colegii au aprobat ca in fiecare zi de marti 1 iunie si miercuri 2 iunie cate zece judete din tara, in ordine alfabetica, sa organizeze actiuni de pichet, miting sau demonstratie in fata prefecturilor.

Momentul in care va fi votata motiunea de cenzura in Parlament va fi momentul grevei generale si pana atunci vom avea indeplinite procedurile legale", a declarat presedintele Sanitas, Marius Petcu.

Liderul sindical a precizat ca vor intra in greva generala alaturi de colegii din Educatie probabil pe 4 iunie, dar data nu este sigura pentru ca depinde de votul motiunii de cenzura din Parlament.

Greva generala si greva de solidaritate din 31 mai, pe termen nedeterminat

"Ori de solidaritate, ori participare efectiva la o data pe care insist sa nu o precizam, dar aici a fost trecuta ca fiind 4 iunie, dar nu depinde de noi, ci de momentul in care Guvernul va fi in Parlament si se va vota motiunea de cenzura. Cu aceasta ocazie cerem si sprijinul parlamentarilor pentru ca il consideram momentul zero. Daca avem sansa ca aceasta motiune sa ne dea castig de cauza, poate avem o sansa reala de relansare a dialo

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc: Edi Iordănescu – E seara noastră. Suntem mândri că suntem români / Reverenţă în faţa suporterilor

News.ro acum 52 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, miercuri seară, după ce tricolorii au obţinut calificarea în optimile de finală ale Campionatului European, că el şi toţi jucătorii săi sunt mândri că sunt români şi au avut parte de o susţinere incredibil

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum o ora
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 2 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum o ora
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Ciolacu: Aţi muncit, aţi suferit şi aţi câştigat. Aţi adus bucuria în sufletul românilor

Mediafax acum 50 minute
Aţi muncit, aţi suferit şi aţi câştigat, transmite pe Facebook Marcel Ciolacu. El le transmite tricolorilor că au adus bucuria în sufletul românilor. Naţionala de fotbal a României s-a calificat miercuri în optimile de finală ale Euro 2024 din Germa

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 6 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 7 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum o ora
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 9 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

21°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°