Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Păduri şi lanuri pe Champs-Elysées

Publicat in Romania Libera, joi 27 mai 2010 ·

Cu douăzeci de ani în urmă, agricultorii din Franţa au avut năstruşnica idee de a reconstitui din mici parcele un imens lan de grâu, numai bun de secerat, aşternut pe caldarâmul faimosului bulevard ce coboară de la Arcul de Triumf. A rămas de pomină acel seceriş urban, care le reamintea parizienilor că pâinea le vine dintr-o „altă" Franţă, pe care o cam uitaseră. Iată că demonstraţia s-a repetat, de astă dată cu peste o sută de specii vegetale transportate de câteva mii de benevoli într-o singură noapte (fragmente de păduri, culturi de rapiţă, de sfeclă, de lavandă, de legume etc.), dar şi cu animale, păsări sau elemente specifice culturilor de stridii - un fel de sinteză a Franţei agricole, traversată acum de mari nelinişti. O fi el, Parisul, capitala sibarită a ţării, dar natura este factorul capital al vieţii - iată unul dintre mesajele transmise de tinerii agricultori (peste cincizeci de mii de membri) grupaţi în asociaţia ce poartă chiar numele „Natura capitală".

Nimic nu mi se pare mai semnificativ pentru zilele de criză economică europeană pe care le traversăm decât această recadrare a lucrurilor esenţiale. În căutarea de valori şi de repere, Franţa „profundă", cum i se spune, îşi regăseşte baza. Va trebui să vă decideţi dacă vreţi să con--sumaţi produsele cele mai ieftine din lume, cu gustul lor industrial dubios, sau să vă hotărâţi să plătiţi corect produsele de calitate, permiţându-le şi agricultorilor să trăiască - iată alt mesaj conţinut de instalarea temporară la Paris a acestei ferme gigantice. Situaţia e gravă chiar şi în ţara cu cel mai mare potenţial agricol din Uniunea Europeană. Pe lângă falimente în serie, anul trecut agricultorii au înregistrat pierderi de venituri de peste treizeci de procente. În fiecare secundă dispar zeci de metri pătraţi de terenuri agricole, iar Uniunea Europeană se pregăteşte să renunţe, din 2013, la actuala poli

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Alegeri Locale-Europarlamentare 2024. România merge la vot! Preşedintele Iohannis, liderii marilor partide şi peste 3 milioane de cetăţeni au trecut deja pe la urne / Prezenţa la vot a depăşit 15%

Mediafax acum 19 minute
Alegeri Locale Timişoara 2024. Vezi candidaţii pentru funcţia de Primar al Timişoarei şi Consiliul Judeţean Timiş  Alegeri Locale Cluj-Napoca 2024: Care sunt candidaţii pentru Primăria Cluj-Napoca şi pentru Consiliul Judeţean CLUJ Alegeri Locale Iaş

Nicolae Robu: „Am votat pentru o şansă pentru Timişoara”

Press Alert acum 2 ore
Foto: Virgil Simonescu Nicolae Robu, candidatul PSD-PNL la Primăria Timişoara, a votat în această dimineaţă la secţia de la Şcoala Generală Nr. 30. Fostul primar a sosit la secţie la ora 9, alături de soţie şi colegii de partid. „Am votat pentru o ş

Preşedintele unei secţii de votare din Ilfov nu s-a prezentat la secţie

Mediafax acum 10 minute
IPJ Ilfov anunţă că a făcut, duminică, verificări la o secţie de vot din Ştefăneştii de Jos. „A rezultat că preşedintele secţiei de votare de la Secţia 274 din Ştefăneştii de Jos nu s-a prezentat la secţia de votare respectivă”, spune sursa citată.

Gabriela Firea: am votat pentru oameni în administraţie care nu se plâng

Mediafax acum 24 minute
„Am votat cu gândul la toţi tinerii din Bucureşti, de asemenea, la seniorii Capitalei noastre, la copii şi la adulţi, la persoane sănătoase, dar care vor să facă prevenţie, dar şi la persoane cu dizabilităţi. Am votat cu gândul la oamenii care vor s

ALEGERI 2024 - Băsescu: Am trecut cu navă petrolier prin incendiul propriei nave, am trecut prin furtună, am trecut prin zonă de război. Ce mă încurc în cinci buletine de vot?

News.ro acum 36 minute
Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a votat, duminică la o secţie din Capitală, la alegerile europarlamentare şi locale, fiind însoţit de către soţia sa. Întrebat despre faptul că a avut de introdus în urnă cinci buletine de vot, acesta s s

Mehedinţi. O femeie a încercat să introducă în urnă 4 buletine

Mediafax acum 33 minute
Poliţia oraşului Baia de Aramă a fost sesizată cu privire la faptul că la secţia de votare nr. 76 din oraşul Baia de Aramă este un conflict în desfăşurare. Poliţiştii au stabilit că o femeie de 58 de ani, din oraşul Baia de Aramă ar fi fost surprins

Zece persoane implicate într-un accident rutier din Timiș. Un microbuz și un autoturism s-au ciocnit pe pe drumul care înlocuiește tronsonul lipsă de autostradă

Ziare.com acum 38 minute
Un accident rutier a avut loc duminică la Coşeviţa, la ieşire din judeţul Timiş, spre judeţul Hunedoara, în care au fost implicate zece persoane, dintre care două femei au fost grav rănite. A intervenit elicopterul SMURD. Accidentul a avut loc pe DN

Iohannis: Vă invit pe toţi să poftiţi la vot, este extrem de important

Mediafax acum 2 ore
„Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim şi pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European”, a declarat preşedintele la ieşirea din secţia de votare. Şeful statului a votat puţin după ora 9.0

Yemen: Două nave au luat foc după ce au fost atacate cu rachete în Golful Aden

HotNews acum 4 ore
Două nave au luat foc după ce au fost lovite de proiectile în largul coastelor orașului-port Aden din Yemen, au anunțat duminică două agenții maritime britanice, citate de agenția Reuters. Incendiu pe o navă-cargoFoto: Christopher Freeman | Dreamsti

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/34°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/23°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

16°/27°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°