După serii întregi de acuzaţii de loviri, vătămări corporale şi tentative de omor calificat, Lucian Călimărea, zis Călin Nebunul, cunoscut membru al lumii underground constănţene, a ajuns să fie suspectat de apartenenţă la o reţea de falsificatori de carduri. În cursul zilei de astăzi, individul, alături de Marius Ciurea, celălalt constănţean reţinut în acest caz, va fi prezentat instanţei Tribunalului Braşov, cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.
Concret, Călin este anchetat de procurorii din cadrul DIICOT Braşov, aceştia suspectându-l că, împreună cu Ciurea şi cu alţi zece braşoveni, ar fi pus bazele unei adevărate grupări infracţionale, specializată în clonarea cardurilor. Dis-de-dimineaţă, Călimărea şi Ciurea au fost săltaţi de mascaţii de la Crimă Organizată Constanţa, împreună cu cei de la Brigada din Braşov, la acţiune participând şi luptători ai Jandarmeriei Române. Treziţi cu noaptea-n cap, cei doi bărbaţi au fost nevoiţi să le deschidă uşa mascaţilor care, coordonaţi de procurori, le-au percheziţionat domiciliile, confiscându-le hard-uri, calculatoare şi, spun anchetatorii, aparatură specializată pentru clonarea cardurilor. Două percheziţii au fost la Constanţa: prima dintre ele a avut loc pe strada Soveja, iar cea de-a doua, la câteva minute distanţă, la un apartament de pe strada Unirii, din zona Faleză Nord. Nu a durat mult şi, în jurul orei 14.00, procurorii braşoveni au emis mandate de reţinere pentru 24 de ore pe numele lui Lucian Călimărea şi Marius Ciurea. Bărbaţii au fost urcaţi în dube şi transportaţi la Braşov, unde au fost audiaţi, ore în şir, de procurori. De menţionat că, alături de cei doi constănţeni, sunt anchetaţi şi zece tineri din Braşov. Acuzaţiile ce li se aduc celor 12 persoane sunt de constituire sau aderare la un grup organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, respectiv falsificare de cardur