Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Municipalii” ataca primul loc al clasamentului

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 27 mai 2010 ·

Divizionara secunda de fotbal FC Municipal Targu-Mures va juca sambata, 29 mai, de la ora 11, pe teren propriu, impotriva Ariesului Turda, intr-un meci din cadrul etapei a XXXII-a a seriei Vest. In cazul in care inving Ariesul, elevii lui Adrian Falub ar putea obtine promovarea inca din aceasta etapa, daca Dacia Mioveni si U Cluj ar suferi infrangeri la Baia Mare, respectiv Pitesti. Primul loc promovabil ar fi in aceste conditii decis in favoarea FC Municipal, urmand ca cel de-al doilea sa si-l dispute contracandidatele, dintre care doar UTA mai are o restanta, tot cu Ariesul, la Turda, partida care se va disputa miercuri, 2 iunie.

Un joc intre mureseni

In jocul de sambata se pot intalni mai multi fosti coechipieri. In cele doua porti portarii au fost practic schimbati. Scapata de grijile retrogradarii, in urma victoriei din etapa trecuta cu Muresul Deva, scor 1-0, prin golul mureseanului Victor Astafei, Portarul muresenilor, Remus Danalache a aparat la Turda in editia trecuta, in timp ce luduseanul Mircea Oltean a plecat in vara trecuta de la FC Municipal. Daca fundasul Darius Miclea este deja de mai multe sezoane unul dintre componentii de baza ai Ariesului, alaturi de el, la echipa din Turda mai evolueaza alti doi fosti componenti ai muresenilor din editia trecuta, Ovidiu Petelean si Victor Astafei, imprumutati la Ariesul pana la sfarsitul sezonului. Ultimul va lipsi insa sambata, deoarece este suspendat. Un alt jucator care a trecut de la o echipa la cealalta este Sebastian Ilea, aflat in lotul FC Municipal, dar acesta inca nu a evoluat pentru mureseni.

Al cincilea joc oficial intre cele doua echipe

Cele doua formatii s-au mai intalnit de patru ori in partide oficiale.

In cele meciuri din editia trecuta a campionatului, fiecare formatie a obtinut victoria pe teren propriu. In etapa a IV-a, la Turda, gazdele au invins cu 1-0,

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum o ora
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 2 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum o ora
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 28 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 2 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 2 ore
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 5 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°