Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatul a aprobat OUG privind inființarea ANCOM

Publicat in Ziua Constanta, joi 27 mai 2010 ·

București, 26 mai, 2010 . MCSI salută adoptarea de către plenul Senatului a OUG 22/2009 de înfiinţare a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în forma adoptată de Guvern, fără amendamentele Comisiei Economice a Senatului referitoare la numirea conducerii, amendamente considerate şi de Comisia Europeană prin noua scrisoare transmisă ca fiind cauzatoare de instabilitate, afectând independenţa şi buna funcţionare a ANCOM. În data de 7 mai Comisia Europeană a transmis a doua solicitare oficială de informaţii cu privire la independenţa autorităţii de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor. Comisia Europeană a decis să transmită această nouă scrisoare, fiind preocupată de lipsa unui cadru legislativ stabil care să garanteze independenţa autorităţii de reglementare. La data de 29 ianuarie 2009 Guvernul României a primit prima scrisoare de punere în întârziere privind lipsa de independenţă a Autorităţii de reglementare şi încalcarea art. 3 din Directiva 21/2002 privind un cadru comun de reglementare pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice. Ca urmare a acestei scrisori a avut loc, pe data de 17 februarie, la Praga, cu prilejul Conferinţei ministeriale din domeniu, o întâlnire cu comisarul european Viviane Reding şi cu directorul general Fabio Colasanti, unde s-au agreat principiile care au stat la baza noii organizări a Autorităţii de reglementare. Lipsa unei legi de funcţionare a ANCOM, adoptată de către Parlamentul României, crea incertitudine în privinţa autorităţii de reglementare şi punea în pericol independenţa acestei instituţii foarte importante pentru dezvoltarea sectorului de comunicații, elemente reiterate cu prilejul discuţiei pe care ministrul Gabriel Sandu a avut-o la Bruxelles pe 26 martie cu noul comisar european în domeniu, Neelie Kroes. Ordonanţa de Urgenţă nr. 22/2009 curpinde toate eleme

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Tragerea la sorţi a avut loc la sediul FIFA de la Zurich. Faza grupelor va avea

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 18 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum 2 ore
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Polonia a activat forţele aeriene după atacul Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

Adevarul acum 26 minute
Armata poloneză a anunţat vineri că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva Ucrainei. Au fost intensificate și misiunile de patrulare aeriană. 

Kelemen Hunor, despre cazul Soos Zoltan: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş, un MESAJ pe care nu îl putem accepta

Gandul acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că arătarea în cătuşe a primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi reţinerea acestuia timp de 24 de ore transmite

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum 59 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum 3 ore
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°