Ideea principală a lui Compagnon, aceea că antimodernii sunt mai moderni decât modernii, pentru că ei neagă, iar negarea aparţine modernităţii, este spectaculoasă si falsă.

La moderni, negarea a fost mai intensă: s-au negat pe ei înşişi. Unul pe altul şi fiecare pe sine. De aceea, de exemplu, prin sensul principal al poeziei lui, acela că poezia este imposibilă, e Mallarmé atât de modern. Prin sensul de suprafaţă, cu pălării şi panglici, este, poate că este, postmodern.

Aşa e, ideea de progres e modernă, însă mai mult decât la democraţie ea a condus, prin utopii, la dictaturi.

Nu ştiu dacă misterele, cum ar fi păcatul originar, reprezintă voinţa lui Dumnezeu. Sigur e că ele reprezintă adevăruri despre om.

Telefon de la Gelu, din Germania. Intr-o scrisoare oarecum testamentară, Matei îi spune, între altele, părerea de rău că m-a cunoscut atât de târziu. Cât regret eu, ce să mai spun...

A-l aşeza pe artist într-o „pătrăţâcă" înseamnă a-l vârî în patul lui Procust.

- Nu ştiu ce să fac. - Nu ştii ce să faci? Asta-i bine. - De ce să fie bine? - Eu, când nu ştiu ce să fac, ştiu ce să fac. - Şi ce faci, mă rog? - Nu fac nimic.

Aflu că felul cum mi-am comentat dosarul e suspect. Prea blând cu securiştii. Nu-i pot cere nimănui să-mi cunoască „opera", să vadă lucrurile în ansamblu, însă ansamblul există. Ce tot insist să spun este că adevărata teroare, cea care n-a avut nevoie de acordul tacit al victimei, a fost în epoca Dej. Mă pot scârbi sau, ştiu eu, poate şi îngrozi retrospectiv de cât m-au urmărit. Fapt e că n-am ştiut. Nu i-am simţit. Contactele cu ei n-au fost comode, dar nu cât să mă lamentez. Au încercat; nu m-au bruscat, nu m-au ameninţat. Nu vreau să spun că au fost mai buni decât înaintaşii lor. Aşa li s-a cerut. Când, cu Gheorghe Ursu, ori în decembrie, li s-a