Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol pe plaja, la sarbatoarea comunei Corbu

Publicat in Ziua Constanta, vineri 28 mai 2010 ·

Comuna Corbu va fi în sărbătoare în acest sfârşit de săptămână.

Primăria şi Consiliul Local Corbu organizează o petrecere de zile mari pe plajă. Potrivit primarului Marian Gălbinaşu, „Sărbătoarea comunei Corbu", aşa cum se numeşte evenimentul, va avea loc mâine, între orele 10.00-23.00. Organizatorii au pregătit un spectacol ce va avea loc pe plaja Corbu. Transportul va fi asigurat gratuit, cu un microbuz care va face o cursă pe oră către destinaţia petrecerii. De precizat că la acest spectacol, cap de afiş era nimeni altul decât marele actor Jean Constantin, trecut în nefiinţă miercuri, 26 mai. Din păcate, maestrul nu va mai urca pe scena acestui eveniment. În memoria sa, imediat după aflarea veştii, organizatorii au pus o bandă neagră pe poza maestrului de pe afişul existent pe site-ul Primăriei Corbu.

Cei care vor înveseli atmosfera manifestării vor fi Formaţia „Athos", Anca şi Octavian Milea, interpreţii de muzică populară Ion Amititeloaie, Mariana Edulescu, Marian Palie, Ionelia - „Plaiuri dobrogene", Aurelian Sava, Costel Pirpiriu, Silvia Boroslache, dar şi cântăreţii de muzică uşoară Tavi Colen, Vivi Petcu, Mircea Cazan, Ionuţ Galani, Gigi Dumitrele, Dan Chiorescu şi Florin Oprică. Vor încerca să descreţească frunţile celor prezenţi Laurenţiu Vlad, Alex Anghel, Sebi Toma, Corina Manea şi Stelică Murariu, care vor fi protagoniştii unor momente de comedie. Comuna Corbu va fi în sărbătoare în acest sfârşit de săptămână.

Primăria şi Consiliul Local Corbu organizează o petrecere de zile mari pe plajă. Potrivit primarului Marian Gălbinaşu, „Sărbătoarea comunei Corbu", aşa cum se numeşte evenimentul, va avea loc mâine, între orele 10.00-23.00. Organizatorii au pregătit un spectacol ce va avea loc pe plaja Corbu. Transportul va fi asigurat gratuit, cu un microbuz care va face o cursă pe oră către destinaţia petrecerii. De precizat că la acest spect

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Constanța Absolvenții claselor a VIII-a susțin proba la matematică, ultima din cadrul Evaluării Naționale 2024

Ziua Constanta acum 45 minute
Joi, 27 iunie 2024, are loc ultima probă scrisă din cadrul examenului de Evaluare Națională, cea la matematică. Peste 6000 de absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați să susțină testarea cunoștințelor la matematică în cele 116 centre de examen d

Mesaje de felicitare pentru echipa națională de fotbal a României! Ce au transmis președintele, premierul și preșțedintele Senatului

Ziua Constanta acum 35 minute
Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis, în mediul online mesaje de felicitare echipei naţionale de fotbal după calificarea în optimile EURO 2024. "Felicitări echipei naţionale de

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 3 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Horoscop pentru joi, 27 iunie 2024. Se anunță vești din străinătate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec Ești retras și cu greu se poate relaționa cu tine. Recomandabil este sa-ți dozezi eforturile si sa te ocupi de activitati de rutina. Sanatatea este fluctuanta si se pot evidentia afectiuni legate de gât și de aparat uro-genital. Evita tratame

LIVE TEXT. Evaluare Națională 2024. Subiectele la matematică, baremul și rezolvarea lor

Adevarul acum 3 ore
Examenul de Evaluare Națională 2024 continuă astăzi cu proba la Matematică. Află tot ce te interesează despre subiectele care au picat, baremul de corectare și rezolvarea exercițiilor. Tot aici te vom ține la curent cu modul în care se desfășoară ex

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 13 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

26°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

23°
joi

19°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°