Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culisele K1: războinicii cu suflet de copil

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 mai 2010 ·

Sunt bine făcuţi, ştiu să lovească precis, iar dacă îi întâlneşti pe stradă e bine să nu-i enervezi. Reporterul de la „Adevărul magazin de duminică” a stat de vorbă cu „Sugar” Ray Sefo şi Errol „The Bonecrusher” Zimmerman, doi dintre protagoniştii Galei K1 din Bucureşti. Concluzia? Şi luptătorii din K1 sunt firi sensibile.

Până să împlinească 12 ani, Ray Sefo (39 de ani) nici măcar nu şi-a închipuit că ar putea ajunge unul dintre cei mai cunoscuţi luptători din lume. Provine dintr-o familie neozeelandeză în care toţi bărbaţii erau pompieri, iar în clasa întâi, când a fost întrebat ce doreşte să devină, a răspuns că vrea să se lupte cu focul şi să salveze doamne speriate din flăcări.

„Stră-străbunicul şi străbunicul meu au fost pompieri, la fel şi bunicul, tatăl, unchii sau verii, deci meseria mea fusese stabilită încă dinainte să mă nasc", povesteşte el zâmbind. „La un moment dat, însă, pe drumul de la şcoală spre casă am văzut câteva persoane care se băteau pe stradă, şi până să realizez ce se întâmplă, m-am trezit că împart şi eu pumni", îşi aminteşte luptătorul de K1.

În acel moment a simţit cum toate mişcările de box învăţate în joacă de la tatăl său în curtea din spatele casei nu mai erau doar o simplă distracţie, aşa că şi-a convins părinţii că vrea să înveţe Kung Fu. După aproximativ cinci ani, timp în care a început să neglijeze şcoala pentru cursuri, s-a înscris la Thai-boxing şi mai apoi la arte marţiale mixte.

Însurat cu o româncă

„Sugar" Ray Sefo vorbeşte cu mândrie despre viaţa petrecută în ring. „Deşi fac asta de aproape 30 de ani, iubesc în continuare acest sport, mă simt grozav când urc în ring, iar competiţia mă atrage şi mă face să-mi doresc tot timpul să fiu cel mai bun", spune el plin de vervă. Venit la Bucureşti pentru a participa la competiţia „K1", luptătorul se află pentru a doua oară în Român

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

BEC explică de ce nu a permis observatorilor independenți să fie prezenți la renumărarea voturilor

HotNews acum 29 minute
După ce organizația Funky Citizens a anunțat că Biroul Electoral Central (BEC) nu le permite observatorilor independenți să urmărească renumărarea voturilor, impusă de Curtea Constituțională a României (CCR), instituția invocă articole din lege și s

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum 54 minute
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Bărbat reținut după ce şi-a agresat şi ameninţat soţia. A încălcat și ordinul de protecție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 67 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut după ce şi-a agresat şi şi-a ameninţat soţia, iar după câteva ore el a revenit la locuinţa acesteia şi a încălcat astfel ordinul de protecţie provizoriu care fusese emis de poliţişti. Reprezenta

Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei

Mediafax acum 5 ore
„Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţa de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţ

KoçZer se extinde în Europa prin deschiderea unei filiale în România

Ziarul Financiar acum 52 minute
KoçZer, liderul Turciei în domeniul achiziţiilor strategice şi al managementului lanţului de aprovizionare, şi-a deschis prima filială europeană în România. Cu un obiectiv ambiţios de a atinge vânzări de 100 de milioane de euro în următorii trei ani

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°