La castigarea celui de-al doilea mandat, Traian Basescu promitea ca va fi un presedinte al tuturor romanilor, ca va fi mai bun decat in primul mandat si ca va moderniza Romania. Printre prioritatile celui de-al doilea mandat, Traian Basescu isi asuma, in primul rand, reforma statului. Toate acestea se intamplau in urma cu nici macar jumatate de an. In doar cateva luni insa, Romania a ajuns aproape de fundul sacului.

Ceea ce in decembrie era promis a fi modernizare si reforma statului acum pare a fi mai degraba un faliment. Atat al politicii, cat si al economiei. Masurile de austeritate impuse de Guvernul Boc par a fi rezultatul unei stari de panica si o politica disperata de a salva statul de la declararea falimentului, decat inceputul modernizarii acestuia. Nici reforme nu pot fi numite taierile bugetare, din moment ce ele sunt luate in urma incapacitatii de plata a Executivului si nu rezultatul unei viziuni politice de restructurare a administratiei publice greoaie si a sectoarelor mereu subfinantate ale educatiei si sanatatii.

Din ceea ce ar fi trebuit sa fie un set de masuri asumate de buna voie si fara presiunea falimentului, reforma statului se face acum cu forta, impinsi de la spate de FMI, de faliment, de frica dizolvarii statului si nu din dorinta de a moderniza ceva. Daca Traian Basescu ar fi fost ales in urma cu o luna pentru prima oara presedintele Romaniei, iar odata cu el ar fi venit ca premier si Emil Boc impreuna cu PD-L, am fi putut intelege cu totii explicatiile pe care le auzim de dimineata pana seara in legatura cu eterna "greaua mostenire" care sufoca prezentul.

Desigur ca exista o "grea mostenire", insa ea a existat pentru toate guvernele instalate de dupa 1990. Este greaua mostenire a noastra, a tuturor. A comunismului, a ramanerii noastre mereu in urma dezvoltarii Europei, a pacatelor noastre, a inclinatiilo