Aşa cum Adevărul a anunţat imediat după partida din ultima etapă a Ligii I, atacantul Cătălin Crăciun a suferit o accidentare similară cu a lui Florin Costea şi nu va putea evolua în următoarele opt luni de zile.
Cătălin Crăciun a suferit o ruptură de ligamente încrucişate şi colaterale.
„Chiar dacă aş fi ştiut că voi suferi o astfel de accidentare, pentru binele echipei pentru a se salva de la retrogradare, tot aş fi intrat pe teren. Este un moment dificil pentru mine. Sper să revin cât mai repede, să am parte de o operaţie reuşită şi de o recuperare foarte bună. Nici acum nu am avut puterea de a revedea faza, mi-a fost frică. În momentul contactului, pur şi simplu am simţit că mi-a fugit genunchiul şi că a trosnit ceva. Am fost puţin atins şi de unul dintre fundaşii gălăţeni“, a precizat Crăciun conform prosport.ro.
El îşi doreşte să fie ultimul jucător al Ştiinţei care se vede nevoit să depăşească o perioadă atât de dificilă.
„Ştiu că se spune că nu îţi mai revii în totalitate după o asemenea accidentare, dar eu sunt încrezător. Cu multă muncă şi cu seriozitate cred că voi reuşi. O parte dintre colegi m-au sunat, m-au sfătuit să fiu tare şi mi-au spus că mă aşteaptă pe gazon cât mai curând. A fost un an cu adevărat plin de ghinioane pentru noi, fiindcă alţi doi colegi au mai trecut prin aşa ceva. Acum aştept operaţia, care va avea loc peste două săptămâni, şi apoi recuperarea în străinătate. Sper să fiu ultimul de la Universitatea care vizitează clinica din Olanda", a mai spus atacantul oltean.
Crăciun va avea genunchiul imobilizat timp de două săptămâni, după care va fi din nou consultat în capitală.