Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roxana Ciuhulescu, viaţa în viteza a cincea

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 mai 2010 ·

Prezentatoarea a fost alintată „femeia cu cele mai lungi picioare” şi „domnişoara ProMotor”. Între timp, s-a căsătorit, are o fetiţă, iar printre invitaţii emisiunii ei se numără unii dintre cei mai cunoscuţi oameni din lume. Toţi se miră cât de complicat e uneori pentru ea să urce în maşină.

De curând, prezentatoarea TV s-a reîntâlnit cu pilotul de Formula 1 Alain Prost, cu ocazia testării noii Dacia Duster. Cei doi s-au văzut pentru prima oară la Paris, când s-a lansat modelul de competiţie al mărcii fabricate în România. A doua oară s-au întâlnit în competiţia pentru trofeul Andros. Aceasta a fost una dintre experienţele memorabile trăite de Roxana, invitată de Prost să ruleze împreună. Ea povesteşte râzând că atunci a trăit unul dintre cele mai haioase momente din viaţa ei: nu a încăput în maşină.

Cei doi s-au regăsit la lansarea oficială a Daciei Duster pe plan local. „Alain Prost a venit direct la mine, m-a salutat şi mi-a spus că nu avea cum să mă uite, având în vedere faptul că nu a mai întâlnit o persoană atât de înaltă ca mine", povesteşte amuzată Roxana.

„Ne-am simpatizat reciproc încă de la primul interviu şi ne-am amuzat pe seama diferenţei noastre de înălţime, mai ales că, pe cât sunt eu de înaltă, pe atât este el de scund", adaugă prezentatoarea. Şi deşi s-au întâlnit de mai multe ori, ea n-a reuşit niciodată să intre cu el în aceeaşi maşină, motiv pentru care afirmă destul de mâhnită că nu a reuşit să prindă niciun truc de la celebrul pilot.

„Ca să poţi învăţa ceva meserie trebuie să vezi cum manevrează volanul, când schimbă treptele de viteză." Există însă un pilot de la care a furat meserie, George Grigorescu, cel care i-a explicat pe îndelete multe lucruri legate de maşini şi pilotaj.

I-a plăcut cum şofează Ion Ţiriac şi Dragoş Stoica

Mare pasionată de automobile, Roxana recunoaşte amuzată că ar putea vorbi o zi î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 - optimi: Spania – Georgia 4-1, după ce ibericii au fost conduşi cu 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Spaniei a învins duminică seara, la Koln, scor 4-1, echipa naţională a Georgiei, în optimile de finală ale turneului final Euro 2024. Spaniolii s-au calificat în sferturi, unde vor juca împotriva Germaniei. Lamine Yamal a mai bifa

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 11 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Turcia: Personalul aeroportului din Antalya a refuzat să realimenteze un avion israelian care a aterizat de urgenţă

News.ro acum 42 minute
Un avion aparţinând companiei aeriene israeliene El Al, care a fost nevoit să aterizeze de urgenţă duminică pe aeroportul din Antalya pentru a evacua un pasager bolnav, nu a putut fi realimentat din cauza refuzului personalului turc, a anunţat trans

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 12 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum 8 ore
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 14 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum 9 ore
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

Stare de alertă sporită la mai multe baze militare americane, inclusiv din România, pe fondul unei posibile ameninţări teroriste

News.ro acum 6 ore
Mai multe baze militare americane din Europa au fost puse în stare de alertă sporită în weekend, pe fondul temerilor că un atac terorist ar putea viza personalul sau facilităţile militare, informează CNN, citând doi oficiali americani. Bazele respec

Mark Rutte în ultimul discurs ca premier al Ţărilor de Jos: “Împreună suntem mai puternici”

News.ro acum 9 ore
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a îndemnat ţara sa să sprijine Ucraina şi cooperarea internaţională în ultimul său discurs către conaţionalii săi, duminică, în timp ce un nou guvern este pregătit să preia conducerea Ţărilor de Jos în două zile, re

Vestul Europei, lovit de furtuni violente și ploi torențiale. Mai multe persoane au murit

Ziare.com acum 11 ore
Cel puţin şapte persoane au murit, potrivit primelor date furnizate duminică de autorităţile locale, după furtunile violente, vijeliile şi ploile torenţiale care s-au abătut sâmbătă, 29 iunie, asupra Franţei, Elveţiei, Italiei şi Germaniei. În nord-

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

21°/40°
mie.

17°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

21°/35°
mar.

19°/31°
mie.

15°/27°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

22°/29°
mie.

20°/28°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

16°/24°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

15°/25°