La nunta celor doi, carea avut loc în 2002, Regele Pop a fost naş. "După ceremonie, am vorbit imediat cu Michael şi l-am întrebat de ce m-a lăsatsă mă mărit cu un idiot. Mi-a răsşpuns foarte senin că el credea că îmi place de david şi că păream foarte fericită cu el. Apoi, a adăugat, zâmbind, că am fost foarte frumoasă în rochia pe care am purtat-o şi să-l las în pace pentru că alte motive nu ştie. Eu am insistat, iarel s-a răţoit la mine, replicându-mi că oricum făcusem pasul şi nimic nu mai conta. M-aş fi aşteptat să-mi spună înainte să mă căsătoresc cu david că acestanu era un bărbat potrivit pentru mine, dar n-a făcut-o", a povestit vedeta hollywoodiană.
Liza Minnelli a declarat că regretă enorm ultimul său mariaj, cu David Gest, care s-a dovedita nu fi partenerul de viaţă pe care îl căuta. Cei doi au divorţatîn 2007. Actriţa a mai fost căsătorită cu Peter Allen, între 1967 şi 1974, cu Jack haley Jr., între 1974 şi 1979, şi cu Mark Gero, între 1979 şi 1992.
La nunta celor doi, carea avut loc în 2002, Regele Pop a fost naş. "După ceremonie, am vorbit imediat cu Michael şi l-am întrebat de ce m-a lăsatsă mă mărit cu un idiot. Mi-a răsşpuns foarte senin că el credea că îmi place de david şi că păream foarte fericită cu el. Apoi, a adăugat, zâmbind, că am fost foarte frumoasă în rochia pe care am purtat-o şi să-l las în pace pentru că alte motive nu ştie. Eu am insistat, iarel s-a răţoit la mine, replicându-mi că oricum făcusem pasul şi nimic nu mai conta. M-aş fi aşteptat să-mi spună înainte să mă căsătoresc cu david că acestanu era un bărbat potrivit pentru mine, dar n-a făcut-o", a povestit vedeta hollywoodiană.
Liza Minnelli a declarat că regretă enorm ultimul său mariaj, cu David Gest, care s-a dovedita nu fi partenerul de viaţă pe care îl căuta. Cei doi au divorţatîn 2007. Actriţa a mai fost căsătorită cu Peter Allen, între 1967 şi 1974, cu