Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maine este greva generala

Publicat in Ziua Constanta, duminică 30 mai 2010 ·

Anunţată cu mare tam-tam de sindicalişti, aceasta va fi o grevă, pe ici pe colo. Funcţionarii intră în grevă, însă profesorii vor fi prezenţi la examenul de bacalaureat în număr mare. Iar pe 1 iunie Metrorex opreşte lucrul, însă RATB va funcţiona în proporţie de 85%.

Circa 20.000 de funcţionari din finanţe publice, primării, penitenciare, protecţia copilului, administraţie centrală,vor opri mâine munca. Oamenii sunt nemulţumiţi de reducerea pensiilor şi a salariilor. Şi profesorii au anunţat că intră în grevă. Doar că de cealalată parte ministrul Educaţiei Daniel Funeriu spune că proba la bacalaureat programată tot pentru mţine nu va fi afectată.

Iar în grevă intră şi Serviciul de Ambulanţă. Pe durata protestelor salariaţii vor asigura urgenţele dar nu vor elibera certificatelor de deces si nu vor face externări.

În semn de solidaritate cu bugetarii, angajaţii metroului bucureştean vor fi marţi în grevă generală până la ora 16.00. Cu toate că, iniţial, fusese anunţată o grevă comună a metroului cu RATB, nu toţi angajaţii acesteia din urmă vor opri lucrul, urmând să fie oprite doar jumătate din tramvaie şi troleibuze. Autobuzele vor circula normal.

Rămaşi fără o parte din venituri şi actorii vor protesta la începutul săptămânii, iar pensionarii se vor alatura protestelor începând de marţi.

Sursa: antena3.ro Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Anunţată cu mare tam-tam de sindicalişti, aceasta va fi o grevă, pe ici pe colo. Funcţionarii intră în grevă, însă profesorii vor fi prezenţi la examenul de bacalaureat în număr mare. Iar pe 1 iunie Metrorex opreşte lucrul, însă

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Maramureş: Şase persoane, intoxicate cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor / Două femei însărcinate sunt inconştiente şi intubate / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 18 minute
Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, în judeţul Maramureş, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două femei însărcinate sunt inconştiente şi intubate. UPDATE: ”În această seară, la ora 19.52, o persoană a sesizat 112, cu privire la

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 2 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Ministrul Economiei: Valoarea schimburilor comerciale între România şi Bavaria a ajuns la 8,37 miliarde euro, cu un plus de 1,2 miliarde euro în favoarea României

News.ro acum o ora
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, anunţă, după şedinţa comună a guvernelor României şi Bavariei, că peste o mie de companii cu capital bavarez sunt înregistrate în România. Conform ministrului, valoarea schimburilor comerciale între România şi

Armata israeliană anunţă că a aprobat ”planuri operaţionale” în vederea unei ofensive în Liban

News.ro acum o ora
Armata israeliană anunţă marţi seara că a aprobat planurile unei ofensive în Liban, în contextul unei intensificări a confruntărilor armate transfrontaliere cu miliţia mişcării islamiste libaneze Hezbollah, relatează AFP. În cadrul unei ”reevaluări

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 4 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 5 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°