Gălăţeancă la origine, doctoriţa şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii la Botoşani, a tratat mii de pacienţi şi a încercat să-i şi ajute pe cei mai necăjiţi semeni.
Ecaterina, al patrulea copil dintr-o familie modestă din judeţul Galaţi, a făcut şcoala primară în satul în care s-a născut, în comuna Independenţa. Liceul l-a urmat în oraş, unde s-a mutat cu familia când avea 10 ani. A trecut atunci printr-o perioadă de care nu-i face plăcere să-şi amintească pentru că a trăit o copilărie plină de lipsuri şi de tristeţe.
„Când toţi trăiesc cu bucurie Sărbătoarea Crăciunului şi-şi aduc aminte de bradul împodobit eu nu pot să trăiesc aceleaşi sentimente pentru că nu am avut niciodată aşa ceva. De cadouri de la Moş Crăciun nici nu mai vorbesc. A fost greu“, îşi spune femeia.
Nu i-a plăcut chirurgia
La sfârşitul liceului, după o scurtă întrunire de familie, a ales să dea la Facultatea de Medicină. Nu simţea însă o mare tragere de inimă către chirurgie sau ortopedie, şi asta pentru că nu i-a plăcut niciodată să vadă sânge. În anul doi de facultate, când a asistat la prima operaţie, i s-a făcut chiar rău şi a leşinat. Şi-a dat seama că nu poate face carieră în chirurgie şi a decis să urmeze o specializare care să nu implice traumatisme.
După câţiva ani în care a consultat pacienţii de la două dispensare din Botoşani, unde a ajuns după ce s-a căsătorit, medicul a decis să-şi dea secundariatul în balneo-fizioterapie. „Toată lumea se întreba atunci de ce nu plec să profesez la Herculane sau în alte staţiuni balneoclimaterice. Am rămas la Botoşani pentru că aici era şi soţul meu“, spune doctoriţa.
Din 1983 şi până în 1999, Ecaterina Petrescu a consultat şi îngrijit bolnavi cu afecţiuni reumatismale, inflamatorii, ortopedice şi neurologice care se adresau cabinetului de balneofizioterapie din Policlinica Judeţe