Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Paznicul de la Cafe Cafe este încă în comă

Publicat in Adevarul, marți 1 iunie 2010 ·

Bătrânul de 72 de ani, din Constanţa, bătut crunt în urma jafului de la restaurantul Cafe Cafe din centrul oraşului, este prima victimă a grevei şi a haosului din sistemul sanitar.

Cu faţa zdrobită de hoţii care i-au produs multiple fracturi şi traumatisme, paznicul a fost purtat timp de şase ore de la un spital la altul. Familia bătrânului Marin Lixandroiu era disperată. Cinci ore a aşteptat o ambulanţă pentru a transfera victima de la Spitalul Judeţean de Urgenţă la Spitalul Muncipal - clinica de chirurgie buco maxilo facială.

„Am stat de la ora 9.30 până la 15.00 să aşteptăm o ambulanţă. A venit una în final, am ajuns la celălalt spital, unde nu era doctor şi de acolo înapoi. Este foarte grav. Nu ştiu cât se mai poate plimba în starea în care este“, a declarat Dragoş Lixandroiu-fiul victimei

Rudele sunt revoltate

Familia se plânge că medicii erau în grevă şi, deşi în curtea spitalului erau şapte ambulanţe, niciuna nu a vrut să transporte bolnavul. Starea bătrânului se agrava de la o oră la alta. Personalul medical al clinicii de chirurgie buco maxilo facială recunoaşte că l-a trimis înapoi la spitalul judeţean pe bolnav. „Deci noi nu avem medic de gardă pe secţie, iar colegii de la spitalul mare ştiau“, a declarat o asistentă de la clinica de chirurgie buco maxilo facială.

Dus înapoi la spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, bătrânul a mai aşteptat o ora până să-i fie stabilită soarta.

„Nu avea cum să bea apă, am încercat să-i dau cu paiul, îl lăsăm să moară pe targă? Plimbându-l între «municipal» şi «judeţean» şi vin aici şi ridică tonul la mine asistenta, că ce, are ea vreo vină că l-a bătut?“, se plânge şi Zamfira Lixandroiu, soţia victimei.

În cursul zilei de astăzi, bătrânul a fost supus unei intervenţii chirugicale, dar încă nu şi-a revenit din comă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 33 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Au ars cauciucuri pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi / A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 39 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, în curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat, iniţial, că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert di

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 56 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°