STUDIU DE CAZ. Şeful Serviciului administrativ căpuşează sute de mii de euro de la spital prin propria firmă: Mavexped. Viorel Cristea vine la muncă într-un Mercedes de 50.000 de euro.
Sistemul medical românesc a devenit un serial de poveşti de groază, asemănător „Povestirilor din criptă”. La Slatina, un copil de 9 ani moare cu zile în urma unei fracturi deschise tratate superficial de către medici. Părinţii plângeau în faţa camerelor de filmat, acuzând doctorii că le-au ignorat copilul pentru că sunt săraci şi n-au avut bani de şpăgi.
La spitalul din Slatina, pacienţii sunt trimişi la farmaciile din oraş să-şi cumpere medicamente. Justificarea: spitalul nu mai are bani. În schimb, în celălalt colţ al ţării, la Vaslui, sute de mii de euro din bugetul Spitalului Judeţean ajung în buzunarul şefului Serviciului administrativ, sub protecţia directă a managerului Nicu Oprişan.
Cele două situaţii, de la Slatina, respectiv Vaslui, nu trebuie privite decât împreună, ca două puncte unite pe o singură axă a răului.
Visul comunist: Cristea e şi furnizor, şi beneficiar
Viorel Cristea sfidează. E şeful serviciului Administrativ al spitalului din Vaslui, o perioadă a fost director administrativ şi vine la muncă la volanul unui Mercedes clasa E, de circa 50.000-60.000 de euro. Ironic, e chiar unul dintre bugetarii de lux pe care premierul Emil Boc se chinuieşte să-i dibuiască, însă fără să le dea de urmă. Din 2006, spitalul din Vaslui are contract de colectare a deşeurilor medicale cu firma Mavexped SRL, nimeni alta decât firma de familie a şefului de la Administrativ, Viorel Cristea.
De patru ani, el centrează, el dă cu capul la Spitalul Judeţean Vaslui. Colectarea deşeurilor la această unitate medicală este o afacere de peste 100.000 de euro/an, bani care intră în buzunarul familiei Cristea. Şeful de la Admini