Gabriela Agafitei este unul dintre pictorii ieseni care au acest dar, de a te gazdui intr-o lume aparte, in care iti face placere sa te pierzi, pentru a te regasi apoi innobilat. Este efectul artei autentice, la urma urmelor. Nu sint familiarizat cu lumea pictorilor, am rar ocazia de a trece pragul unui atelier. Am fost, de mai multe ori, in atelierul maestrului Val Gheorghiu, cautind sa fur cu privirea, hulpav, orice amanunt, orice obiect aruncat aiurea si, mai ales, sa trag cu ochiul catre tablourile insirate intr-o ordine dezordonata. Poate e simpla si vulgara indiscretie (desi nu cred), dar nu am cum sa rezist ispitei de a patrunde intr-un spatiu unde, mi se pare mie, se petrece un fel de stranie alchimie. Pictorii trebuie ca vad lumea altfel decit noi, profanii, iar aspectul de magazie in care sint rinduite viziunile lor colorate ii confera atelierului un iz misterios, magic. Ei, bine, am avut norocul, saptamina trecuta, sa calc in atelierul unui pictor pe care il stiam de la distanta si sa vad, acolo unde au fost create, lucrarile ce vor intregi o expozitie-bilant, de care iesenii vor avea ocazia sa se bucure incepind de miine (ca sa fiu scrupulos: orele 18.00, cind are loc vernisajul): este vorba de Gabriela Agafitei si de cele 50 de lucrari de grafica ale sale. Nu stiu cum vor fi acestea dispuse pe simezele Galeriilor din Sala „Nicolae Tonitza", pe ce criterii, dat fiind ca e vorba de „20 de ani de grafica", dar cred ca am fost norocos ca le-am putut contempla acolo, in spatiul inghesuit, luminos al atelierului. Nu-mi arog, Doamne fereste, nici o pricepere in domeniu, nu vreau sa fur piinea nimanui, tot ceea ce urmeaza sa cititi trebuie luat ca simple speculatii, impresii neprofesioniste, de amator, de diletant. Nu sint, la urma urmelor, nici primul, nici ultimul critic literar care incearca sa-si sistematizeze impresiile despre unele lucrari de arta. Grafica