Diminuările de pensii şi salarii pentru bugetari aduc aşa de bine cu un extrem de des citat banc cu Radio Erevan, că mi-e şi lehamite să-l mai pomenesc. Dar dvs. îl ştiţi, cel cu Volga (automobilul) şi bicicleta. După ce profesorilor li se măriseră salariile (din gură electorală) cu 50% (!?), s-au trezit cu ele micşorate, la începutul acestui an, ca, după asta, să li se mai taie şi 25% din ce mai rămăsese. Incapacitate de administrare a treburilor ţării, fie şi în criză, care ar trebui să-i facă pe toţi politicienii din România să se ascundă undeva, prin pădurile pe care le-au tăiat sau măcar în vilele luxoase pe care şi le-au agonisit pe la munte şi să nu mai iasă de acolo tot restul vieţii.

Înghiţim reducerea, dar nimeni nu poate garanta (şi ce e aia „a garanta"? Adică, dacă nu iese, dispari?) că aşa scăpăm de celelalte măsuri, de care se teme toată lumea, cum ar fi majorarea tuturor taxelor posibile şi ştergerea tuturor facilităţilor, chiar pentru persoanele defavorizate, prin statut pur şi simplu sau prin vârstă. Încât te întrebi, pe bună dreptate, de ce nu s-au luat de la început toate măsurile, poate ar fi grăbit oprirea declinului, altfel tot mai evident. Te întrebi degeaba. O să vină şi asta, aşa cum i-a spus Stalin unui şef KGB sau NKVD (dracu' ştie cum se chema în momentul ăla odioasa poliţie secretă bolşevică), într-o carte celebră. Mai exact: o să te doborâm la momentul potrivit. Aşadar, nu avem a ne aştepta, în acest moment teribil al evoluţiei noastre, la nimic bun. Orice reglementare guvernamentală va mai surveni, aceasta nu poate fi decât negativă pentru noi, adică din acelea care te duc tot mai jos.

Nesiguranţa guvernanţilor că pot rezolva ceva cu o anume măsură arată că nu s-au făcut, în prealabil, nici un fel de estimări, de calcule: e, aşa cum spunea cineva mai demult, un fel de pilotaj fără aparate de bord, pe ceaţă deasă. Dacă pil