Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii, forţaţi să-şi cumpere cabinetele

Publicat in Adevarul, miercuri 2 iunie 2010 ·

Consiliul Judeţean vinde spaţiile care găzduiesc cabinete medicale individuale la preţuri cuprinse între 207 şi 211 euro pe metrul pătrat. Autorităţile vor obţine aproape 500.000 de euro din vânzarea cabinetelor şi terenurilor aferente, bani care vor fi investiţi tot în sistemul sanitar.

Medicii specialişti şi de familie care îşi desfăşoară activitatea în cabinete medicale individuale din dispensarele situate pe străzile Zenit, Bobocului şi Trotuşului sunt obligaţi să îşi cumpere spaţiile la preţurile stabilite de Consiliul Judeţean.

Consilierii au aprobat în urmă cu două zile preţurile de vânzare a cabinetelor. Astfel, cele de pe strada Bobocului sunt scoase la vânzare cu 207 euro/mp, cele de pe strada Trotuşului la 208 euro/mp şi la 211 euro/mp cabinetele de pe strada Zenit. Suprafeţele de teren aferente sunt vândute cu 20 de euro/mp.

„Dacă sunt medici care nu vor să cumpere cabinetul în care muncesc acum, spaţiul va fi scos la licitaţie, iar medicii vor fi nevoiţi să-şi caute alte spaţii”, spune Csehi Arpad, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare.

Preţuri de 5 ori mai mari ca acum 2 ani

Medicul de familie Viorica Sava Toader are un cabinet în incinta dispensarului medical „Satia”, de pe strada Bobocului, din cartierul Micro 17. Medicul spune că vrea să cumpere din 2004 spaţiul pe care îl ocupă. Cabinetul are aproximativ 17 metri pătraţi şi vreo 2-3 metri pătraţi de teren aferent, plus vreo 30 metri pătraţi de spaţiu comun. Viorica Sava Toader şi-a făcut deja calculele: dacă va plăti preţul minim va ajunge la 3.580 de euro, preţul cabinetului şi al terenului, fără spaţiul comun. „Acum doi ani, medicii din ţară au cumpărat cabinetele la preţul de 40 de euro/mp. Nu mi se pare normal ca noi, la Satu Mare, să plătim de 4-5 ori mai mult, plus spaţiile comune, adică toalete, coridoare. Acestea, împărţite la cei 11 medici din cl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 27 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 51 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°