Odată cu sosirea verii, efectele căldurii soarelui se fac simţite şi devin vizibile, în primul rând la nivelul tenului, care capătă un luciu neplăcut. Din fericire, există remedii pentru rezolvarea acestei probleme, care nu ţine doar de estetică, ci şi de confort.
O repriză de exerciţii fizice practicate la sală are beneficiile sale, unul dintre acestea fiind detoxifierea naturală a corpului prin transpiraţie, „fenomen“ care curăţă porii de impurităţi şi îndepărtează celulele moarte şi excesul de sebum. Condiţia este ca după programul de gimnastică să ştergeţi imediat sudoarea, pentru că altfel riscaţi ca pielea să se încarce din cauza prafului şi a impurităţilor şi să vă treziţi cu o iritaţie de toată frumuseţea. Probleme se pot ivi însă atunci când luciul pielii apare nu în urma unei ore petrecute în sala de sport, ci doar la simplul contact al organismului cu căldura. Luciul tenului este o problemă cu atât mai mare cu cât devine vizibil imediat sub razele soarelui şi poate provoca un oarecare disconfort, cauzat nu doar de felul în care arată pielea, ci şi de modul în care vă simţiţi. Există însă mai multe lucruri pe care le puteţi face pentru a corecta luciul feţei, nu doar în timpul verii, ci în orice anotimp, mai ales dacă tenul dumneavoastră are tendinţa de a deveni gras.
Nu exageraţi cu hidratarea
Este absolut normal să simţiţi nevoia de a vă răcori faţa cu apă sau de a vă curăţa mai des tenul în timpul verii. Numai că, deşi nu aţi crede, demachierea excesivă sau o cantitate prea mare de apă poate determina deshidratarea tenului, din cauza căreia glandele sebacee sunt nevoite să funcţioneze mai mult decât ar fi normal. Pielea va avea un aspect şi mai uleios, iar luciul va fi şi mai evident. De aceea, oricât de cald v-ar fi, limitaţi-vă la a vă curăţa faţa doar de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Între cele două moment