Mircea Mureşan, Marin Oană, Dumitru Iliescu, Ion Suceavă, Andrei Kemenici. Lista aceasta ar mai putea continua cu peste 2000 de nume unite de o calitate comună: militari în slujba aparatului de represiune din decembrie 1989 transformaţi, sub bagheta democraţiei originale, în revoluţionari cu acte şi, mai ales, drepturi. Sursa: Agerpres

Cifrele au fost vehiculate, prima oară, de preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş: peste două mii de revoluţionari, din totalul de 17.000, au răspuns prezent apelurilor lansate din unităţile militare în perioada 16-21 decembrie 1989.

Aceleaşi unităţi din care au plecat raidurile morţii spre cetăţenii Timişoarei şi ai Bucureştiului, înainte ca Nicolae Ceauşescu să fugă, iar represiunea să îmbrace hainele rezistenţei împotriva teroriştilor.

Replierea cadrelor militare după 22 decembrie 1989 şi devotamentul acestora faţă de noua putere coagulată la Bucureşti în jurul lui Ion Iliescu a fost ulterior răsplătită cu certificate de revoluţionar, funcţii şi grade.

Dacă pe ultimele două nu le mai poate lua nimeni, calitatea de “luptător remarcat prin fapte deosebite” ar trebui, cel puţin teoretic, supusă reverificărilor şi anulată, dacă există probe capabile să demonstreze “lupta împotriva Revoluţiei”.

Sintagma e prezentă în Legea recunoştinţei din 2004, la articolul opt, care prevede că nicio persoană nu poate beneficia de statutul de revoluţionar dacă “a organizat, a acţionat, a instigat şi a luptat împotriva Revoluţiei”.

După ce marţi, Asociaţia 21 Decembrie 1989 a organizat o conferinţă de presă, solicitând retragerea certificatelor în cauză persoanelor care au deţinut funcţii militare în zilele represiunii ceauşiste, EVZ a verificat listele Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, descoperind o situaţie paradoxală.

În vreme ce victimele civile ale represiuni