Magistraţii Judecătoriei Constanţa fac grevă. Judecătorul Răzvan Şerban-Davidencu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a precizat că decizia a fost luată în cursul zilei de ieri, în urma consultărilor purtate în cadrul Adunării Generale a magistraţilor din cadrul instanţei. Decizia de a intra în grevă vine ca o reacţie la neplata sporurilor restante, dar este şi legată de măsurile privind reducerile salariale. În acest sens, astăzi şi mâine, judecătorii care vor intra în completele de dimineaţă, dar şi în cele de după-amiază, vor protesta câte o oră, suspendând şedinţa de judecată. Astfel, greva se va desfăşura de dimineaţă, între orele 9.00 şi 10.00, dar şi după-amiază, în intervalul 12.00 - 13.00. La începutul săptămânii viitoare, va avea loc o nouă Adunare Generală, pentru a se stabili ce măsuri vor fi adoptate în perioada următoare. Magistraţii Judecătoriei Constanţa fac grevă. Judecătorul Răzvan Şerban-Davidencu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a precizat că decizia a fost luată în cursul zilei de ieri, în urma consultărilor purtate în cadrul Adunării Generale a magistraţilor din cadrul instanţei. Decizia de a intra în grevă vine ca o reacţie la neplata sporurilor restante, dar este şi legată de măsurile privind reducerile salariale. În acest sens, astăzi şi mâine, judecătorii care vor intra în completele de dimineaţă, dar şi în cele de după-amiază, vor protesta câte o oră, suspendând şedinţa de judecată. Astfel, greva se va desfăşura de dimineaţă, între orele 9.00 şi 10.00, dar şi după-amiază, în intervalul 12.00 - 13.00. La începutul săptămânii viitoare, va avea loc o nouă Adunare Generală, pentru a se stabili ce măsuri vor fi adoptate în perioada următoare.