Elitele sunt sub asediu în fiecare colţ al lumii. Activiştii mişcării „Tea Party" din America militează împotriva elitelor aşa-numite liberale de la New York, Washington şi Hollywood. În Europa, demagogii populişti, cum ar fi Geert Wilders din Olanda, militează împotriva elitelor „conciliatoare" din Islam. În Thailanda, demonstranţii Cămăşile Roşii din nord-estul ţării militează împotriva elitelor militare, sociale şi politice din Bangkok.

Primul principiu al democraţiei stabileşte faptul că guvernul trebuie să aibă consimţământul popular, chiar dacă este alcătuit din mai multe partide, unele dintre ele pe care oamenii nu le-au votat. Revolta la nivel mondial împotriva guvernelor dovedeşte clar însă că acest acord a devenit periculos de uzat. Din ce în ce mai mulţi oameni din ţările democratice se simt nereprezentaţi, anxioşi şi furioşi. Ei dau vina pe elite. Fenomenul este răspândit la nivel mondial, dar cauzele sale diferă de la ţară la ţară. Populismul american nu se aseamănă cu populismul thailandez. Cultura şi rasa joacă roluri importante în Statele Unite - de exemplu, obiceiul de a poseda arme şi disconfortul de a avea un preşedinte de culoare, educat la Harvard, care vorbeşte ca un profesor de drept. În Thailanda, nemulţumirea provine din neglijarea percepută de categoriile sărace din mediul rural din partea clasei conducătoare, care au în spate oamenii de afaceri, armata şi regele. Miliardarul populist Thaksin Shinawatra, fost prim-ministru, a părut să fie diferit. El a folosit o parte din averea lui ca să ajute oamenii din zonele rurale. Aceşti oameni, recunoscători pentru generozitatea sa, l-au votat de două ori.

Autoritar, crud şi oarecum megaloman (aproape ca şi cum ar fi fost rege), Thaksin a fost versiunea din Thailanda a lui Silvio Berlusconi. El a fost revocat din funcţie în 2006, în urma unei lovituri de stat fără vărsare de sânge, car