Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adriana Ticau a organizat dezbaterea "Tinerii și strategia Uniunii Europene pentru Dunare"

Publicat in Ziua Constanta, vineri 4 iunie 2010 ·

Bruxelles, 3 iunie 2010

Eurodeputata PSD Adriana Ţicău a organizat joi, la Parlamentul European, sub egida "Forumului pentru Dunăre", dezbaterea "Tinerii și strategia Uniunii Europene pentru Dunăre", eveniment ce subliniază importanţa participării tinerilor la procesul de conturare şi implementare a strategiei UE pentru Dunăre. Deputata europeană, iniţiatoarea Forumului pentru Dunăre din PE, a afirmat, în acest context, că tinerii trebuie ascultați și sprijiniți în proiectele lor, fiind totodată nevoie și de o implicare activă din partea acestora.

"Pentru UE prioritari trebuie să fie cetăţenii, iar pentru regiunea Dunării este importantă crearea unei identităţi europene.Consiliul European din iunie 2009 a cerut Comisiei Europene să vină cu o propunere de strategie privind regiunea Dunării, aceasta urmând a fi lansată la începutul lui 2011, pe perioada Președinției ungare a UE. Strategia va fi însoţită de un plan de acţiune ce va conţine proiecte strategice pentru dezvoltarea regiunii Dunării", a declarat doamna Ţicău, care este şi vicepreşedinta Comisiei de transport şi turism a PE.

În viziunea deputatei europene, succesul strategiei UE pentru regiunea Dunării depinde de lista de proiecte strategice ce vor deveni parte a planului de acţiune.

"Cu ocazia acestei conferinţe am demonstrat că tinerii sunt deja implicaţi în dezvoltarea regiunii Dunării; ei studiază, călătoresc, participă la schimburi culturale, dar de asemenea au proiecte și sunt activi în proiectele derulate de societatea civilă. Este esenţial să îi ascultăm, să îi implicăm și să îi sprijinim. Tinerii sunt viitorul și ei pot face diferenţa, prin implicare activă; trebuie doar să aibă încredere in ei, sa îndrăznească", a afirmat Adriana Țicău.

La eveniment -împărţit în două secţiuni: "Strategia UE pentru Dunăre" respectiv "Viziunea şi proiectele tinerilor" privind dezvol

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum o ora
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum 37 minute
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 26 minute
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Astăzi are loc proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

Botosani News acum 43 minute
Absolvenții de gimnaziu vor susține astăzi proba scrisă la Matematică în cadrul Evaluării Naționale. La nivelul județului Botoșani sunt peste 3.600 de elevi care susțin examenul. Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 3 iulie 2024. Comunicarea r

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 2 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

LIVE TEXT. Evaluare Națională 2024. Subiectele la matematică, baremul și rezolvarea lor

Adevarul acum 2 ore
Examenul de Evaluare Națională 2024 continuă astăzi cu proba la Matematică. Află tot ce te interesează despre subiectele care au picat, baremul de corectare și rezolvarea exercițiilor. Tot aici te vom ține la curent cu modul în care se desfășoară ex

Vremea

București
acum

24°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

22°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°