Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cireasa de pe tort Horia Virlan i-ar gati lui Mazare petits pois au beurre

Publicat in Ziua Constanta, vineri 4 iunie 2010 ·

„Elenei Udrea i-aş face cârnaţi de Pleşcoi cu un sos foarte fancy, ceva deosebit, pentru că-i place treaba asta"

Bucătarul-vedetă Horia Vîrlan, prezentatorul emisiunii Cireaşa de pe tort, a venit la Constanţa pentru o demonstraţie în cadrul expoziţiei

Food & Bar Show, care a avut loc la Pavilionul Expoziţional. Maestrul în arta culinară a acceptat să ne vorbească despre pasiunea sa, dar a creionat şi un meniu imaginar pentru unele dintre personalităţile ţării.

Aţi făcut un stagiu de pregătire în Statele Unite ale Americii. Cum a fost impactul pentru dumneavoastră, obişnuit cu bucătăria europeană, să întraţi în contact cu arta culinară din Lumea Nouă?

Nu am ajuns în Statele Unite aşa, hodoronc tronc. Am început printr-un stagiu în Ungaria şi am gătit altfel decât se gătea în România, pentru o perioadă de timp. Altfel, nu foarte diferit, ci poate mai bine. Nu aş vrea să fiu rău cu noi, românii, dar totuşi într-un mod poate mai corect decât la noi.

Mai sănătos?

Nu neapărat. Mai corect. Ungurii mănâncă mai gras decât noi, deci nu pot să spun că mănâncă mai sănătos. Ei mănâncă rântaş mult, untură foarte multă, porc mai mult ca noi, carne grasă.

Bărbaţii predomină în bucătărie. De ce?

Este o muncă mai grea.

Şi femeile nu ar suporta munca asta grea sau se spune ca în ceea ce priveşte şoferia, că bărbaţii sunt mai atenţi?

Nu, nu sunt mai buni nici la şoferie, nici la bucătărie, ci doar că trec mai uşor peste greutatea muncii. În bucătărie este un mediu foarte, foarte greu.

Aţi văzut multe vedete în bucătărie. Care vi s-a părut cea mai nepricepută?

(râde) Nu aş vrea să spun. Nu pot să fac asta. Dar vă vom da trei măcar, dar în ordine aleatorie: Nik de la N&D, Simona Sensual, Nik de la N&D, Simona Sensual, Nik de la N&D, Simona Sensual... Am zis şase până acum, nu? (râde)

Dar cine a fost cel mai ene

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 46 minute
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum 14 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum o ora
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Protecția Consumatorilor asigură un serviciu de permanență în perioada minivacanței de Rusalii

Adevarul acum 39 minute
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va activa un serviciu de permanență dedicat consumatorilor, gata să intervină prin măsuri de control în cazul în care apar sesizări sau probleme. În pregătirea pentru minivacanța de Rusali

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum 9 minute
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

Iohannis, despre viitorul instituţiilor europene: Există o distanţă prea mare între alegător şi Bruxelles

Mediafax acum 46 minute
Iohannis a definit Uniunea Europeană drept un proiect de mare succes şi „un proiect de mare viitor dacă gestionăm acest viitor corect, în linie cu aşteptările cetăţenilor europeni şi în aşa fel încât să contăm în ecuaţia mondială”. „Deci ce ar trebu

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Ion Marin, fost jucător și antrenor în „Ștefan cel Mare” și jurnalistul Alexandru Brădescu

Gandul acum 24 minute
Miercuri, 19 iunie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Invitații moderatorului Cătălin Mureșanu sunt Ion Marin, de cinci ori câșt

Putin şi Kim au semnat un acord de parteneriat strategic

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri, la Phenian, un acord de parteneriat strategic, relatează agenţiile de presă ruse, conform France Presse, transmite Agerpres. Cu toate acestea, conţinutul documen

UPDATE - Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns / Fata a fost găsită în Bragadiru

News.ro acum o ora
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. IPJ Ilfov precizează că fata a fost găsită în Bragadiru şi nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada î

Noam Chomsky a fost externat, după ce zvonurile privind moartea sa au fost negate de soţia sa

News.ro acum 54 minute
Lingvistul Noam Chomsky, în vârstă de 95 de ani, unul dintre cei mai influenţi intelectuali americani, a fost spitalizat la São Paulo şi îşi continuă "tratamentul" la domiciliu, au anunţat medicii săi, scrie Le Figaro. "Pacientul Avran Noam Chomsky

Vremea

București
acum

33°
mie.

22°/35°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°