O firmă din Baia Mare va organiza un spectacol şi un meci de fotbal demonstrativ, iar încasările vor ajunge la jucători. La eveniment sunt aşteptaţi Laurenţiu Duţă, Crisitian Pomohaci, Ansamblul Transilvania, dar şi foste glorii ale fotbalului maramureşean şi naţional.
Mare eveniment, mare se anunţă pentru 15 iunie, pe stadionul de fotbal „Viorel Mateianu", din Baia Mare. O firmă locală de organizare a evenimentelor vrea să le dea o mână de ajutor fotbaliştilor care mai au de recuperat de la fosta conducere a clubului aproximativ 300.000 de lei. „Vrem să le dăm o mână de ajutor fotbaliştilor băimăreni, pentru că suntem iubitori ai sportului rege, iar băieţii merită tot respectul pentru eforturile pe care le-au făcut în acest campionat", a declarat, astăzi, Doru Dăncuş, administratorul societăţii „Art Tradition", care se va ocupa de organizarea evenimentului.
Regal de muzică şi fotbal
Ideea de a organiza acest eveniment a venit în urmă cu câteva săptămâni, după ce Doru Dăncuş a asistat la victoria echipei FC Baia Mare împotriva echipei Fortuna Covaci. Cu această victorie s-a clarificat situaţia menţinerii în Liga a II-a a băimărenilor.
Spectacolul, intitulat „Fotbal Spectacol", va reuni deopotrivă un meci demonstrativ de fotbal între actuala echipă şi o alta formată din foste glorii ale fotbalului şi artişti, completat de un regal de muzică pe toate gusturile. „Avem confirmarea că vor participa Laurenţiu Duţă, Cristian Pomohaci, Ansamblul Transilvania, iar dintre fotbalişti, Koller, Condruc, Mureşan, Hotico, Buia, Miriuţă, Leo Grozavu şi mulţi alţii", a enumerat Dăncuş.
„Suntem deja în negocieri finale cu o parte dintre cei care formează selecţionata naţională de fotbal a Artiştilor, respectiv cu Miţă de la «Bere Gratis», Kamara, Aurelian Temişan, Adrian Enache", a continuat Doru Dăncuş. Pentru că este un meci demon