De asta sufera PD-L. De sindromul partidului mare. Sindromul partidului prea mare. Atat de mare incat e greu de condus si de controlat in criza. Atat de mare incat incepe sa se fisureze din interior. Atat de mare incat singurul lucru care il va salva pe termen lung va fi o reforma adevarata. Care sa-l readuca la mentalitatea partidului de 5 procente. Cat mai departe de mentalitatea pisicii grase care e acum.
Crestere nesanatoasa
Un partid mare e automat un partid umflat. Cel putin in Romania. A fost cazul PSD. Asa e si cazul PD-L. Care nu e numai umflat, ci e partidul care a facut-o peste noapte. Nucleului dur care a dus partidul in varf alaturi de Traian Basescu i s-a adaugat un numar urias de oportunisti.
De afaceristi care au mirosit ca businessurile bune se conduc de la guvernare. De traseisti care au inteles ca PD-L are viata lunga la putere. Ce a castigat partidul lui Boc de la toti acestia? Bani multi pentru finantarea partidului. Si influenta.
Dar a pierdut pe cealalta parte. A pierdut in unitate. A pierdut in ochii celor care se asteptau ca PD-L sa aiba alta politica de cadre decat PSD sau PNL. Si a pierdut mult din reformism. Partidul antisistem care propunea reforme radicale pentru Romania s-a lenevit. Sub influenta puterii si a miilor de nou-veniti care au interese si afaceri de aparat. Nu ca cei de dinaintea lor n-ar fi avut.
Doar ca erau mai putini, mai usor de controlat si cu interese mult mai putin divergente. Si cu mentalitatea lupului singuratic care trage tare sa ajunga la ciolan. Si trage bine, nu fiindca e pur, ci fiindca stie ca asta il va duce sus. Spre exemplu, o lege atat de rusinoasa cum a fost cea votata pentru Agentia Nationala de Integritate ar fi fost de negandit pentru PD-L acum cativa ani.
Acum, fiecarui potent nou-venit trebuie sa i se dea ceva. Un oscior. O candid