Romania s-a clasat a treia in 2010 nu datorita cadourilor din Spania, Israel si Moldova, de care beneficiaza in fiecare an, ci a punctelor obtinute pe merit din peste 20 de tari. Nu exista an lasat de la Dumnezeu, din 1956 incoace, sa nu apara discutii privind Eurovision Song Contest. Din 1993, de cind Romania a intrat in rind cu lumea, discutiile sint pe doua planuri: o parte se plinge de conspiratia ex-sovietica, ex-iugoslava, baltica sau nordica, iar cealalta critica selectia, deloc orientata spre o compozitie Eurovision Standard, aducatoare de succes. In caz de succes, exista unanimitate: romanii ridica osanale emigrantilor din Spania si Israel, precum si prietenilor din Republica Moldova. Astfel de discutii nu sint specifice spatiului mioritic, intrebarile privind zonele de influenta geo-politica si reteta standard de cistigare a Eurovisionului fiind repetate la infinit. Politica se arata mai rar pe scena ESC si mai mult pe scena, decit in spatele ei. Piesa clasata pe locul II in 2007 a Ucrainei, cu interpret travestit si nume straniu, "Dancing Lasha Tumbay" (denumirea subliminala a dansului "Russia Good Bye"). Sau intrarea refuzata Georgiei, anul trecut, "We Don't Wanna Put In", cu referinte stravezii la tarul de la Kremlin. Insa efectul etno-geografic ramine o tema de discutie. Pe vremea hegemoniei juriilor, trocurile erau in floare, nu numai in zone traditionale de negociere (Grecia - Cipru, Spania - Portugalia, sau Norvegia - Suedia - Danemarca), dar si intre tari indepartate geografic, dar dispuse la batut palma. Introducerea televotingului in loc de jurii a adincit votul regional si i-a conferit legitimitate. Reciprocitatile mosite in birouri s-au transformat in afinitati. Este imposibil sa-i reprosezi lui Ibrahim-efendi din Hamburg, cetatean german de trei generatii, ca si-a dat votul Turciei materne, sau lui nea Costel din Valencia ca a optat pentru Roma