Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lecţie de supravieţuire în criza şcolilor bune

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 iunie 2010 ·

Câţiva profesori de la Liceul „Bela Bartok” au renunţat la salariile pe o săptămână, într-un efort unic de a trece peste recesiune. Cei 15 profesori care au iniţiat protestul inedit spun că şi consilierii locali şi judeţeni, şi chiar parlamentarii ar trebui să le urmeze exemplul.

În timp ce colegii lor din ţară scandau în faţa prefecturilor faţă de măsurile de reducere a salariilor, 15 profesori de la Liceul „Bela Bartok” din Timişoara stăteau la catedră şi îşi predau materiile. Cadrele profesorale nu boicotau protestele colegilor lor, ci pur şi simplu au găsit o modalitate mai bună de a arăta situaţia în care se află învăţământul.

Astfel, săptămâna aceasta, 15 profesori din cei 48 au muncit gratuit, banii pentru ore urmând să îi doneze statului. „De fiecare dată când noi am ridicat câte o problemă, răspunsul celor din fruntea Ministerului Educaţiei şi Cercetării a fost că nu au soluţii pentru revendicările noastre. De data aceasta, am zis să punem piciorul în prag şi să găsim noi şi cea mai bună rezolvare pentru problemele ridicate”, a spus Ivan Todorov, profesor la liceul cu predare în limba maghiară „Bela Bartok”.

Greva nu este o soluţie

Cea mai mare speranţă a dascălilor rămâne ca modelul lor de salvare a ţării de problemele financiare să fie preluat şi de alţi bugetari, astfel încât la stat să se strângă cât mai mulţi bani.

„În final, noi sperăm să se renunţe la diminuarea veniturilor. Altfel, o să ajungem să facem grevă continuă şi nu cred că aceasta este cea mai bună soluţie pentru ţara noastră”, a mai declarat Ivan Todorov, profesorul care este şi lider sindical al Federaţiei „Spiru Haret” Timiş de 11 ani.

O altă speranţă a cadrelor didactice este ca şi consilierii locali, cei judeţeni şi parlamentarii să facă voluntariat jumătate an, iar banii strânşi să fie donaţi statului.

Şi elevii îşi susţin pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 6 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 13 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 11 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 11 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 9 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 11 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum 11 ore
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum 11 ore
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Vremea

București
acum

21°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°