Pe 28 octombrie 1977, două legi aflate la graniţa dintre ilaritate şi patologic erau publicate în Buletinul Oficial al României socialiste. Ele descriu, peste ani, prăbuşirea în ridicol şi demenţa ideologică a Epocii de Aur. Sursa: Fototeca online a comunismului românesc
Un amestec de Caragiale şi Stalin. Aşa arăta comunismul imaginat la Bucureşti pentru Belu Zilber. “Râzi. Mori de râs. Adică, pe măsură ce râzi, eşti lichidat”, descria şi Andrei Pleşu, în 2004, substanţa dictaturii.
Simbioza ciudată dintre ilaritate şi patologie a închis mereu cercul socialismului de stat românesc. Arhivele sunt pline de exemple groteşti, în care legislaţia perioadei 1948-1989 e produsul unor procese încâlcite şi adesea inexplicabile.
EVZ a mai descris episoade mici din istoria mare a comunismului (aici şi aici), piese ale unui puzzle ce nu poate fi deplin înţeles în absenţa părţilor sale componente.
Pe 28 octombrie 1977, o nouă rotiţă începea să se învârtă în angrenajul ideologic al României comuniste, sub directa îndrumare a lui Nicolae Ceauşescu, aflat la apogeul carierei sale politice. În acea zi, Buletinul Oficial al RSR publica două legi fundamentale pentru evoluţia ulterioară a maşinăriei proletcultiste de la Bucureşti.
EVZ a consultat arhivele perioadei, descoperind o structură de putere care amesteca, laolaltă, prostia şi dictatura. Portative întregi publicate în monitorul legislativ al României, decrete vizând armonia muzicală, “şopârle” versificate la sugestia lui Nicoale Ceauşescu pentru întărirea independenţei faţă de Moscova plus o uluitoare lege reglementând normele de adresare între cetăţeni – toate prindeau forma unor texte devenite literă de lege şi, mai mult, “arbitrii” unei realităţi care a înghiţit milioane de destine.
MACAZUL IDEOLOGIC
Un regim pe potriva sufletului românesc
Pe 20 august 1953, Marea Aduna
