Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La şase ani face primii paşi în lumea modei

Publicat in Adevarul, duminică 6 iunie 2010 ·

Briana Năstase, o fetiţă din Bistriţa, a fost selectată să prezinte ţinute vestimentare adresate copiilor.Organizatorii prezentărilor de modă sfătuiesc părinţii să-i lase pe copii să hotărască dacă vor să facă sau nu modelling

Briana Năstase din Bistriţa a făcut recent primii paşi în lumea modei. Fetiţa de numai 6 ani şi jumătate a fost selectată de o agenţie de modelling şi fotografie din Târgu-Mureş, „Discover Fashion Foto Models". „S-a pus un afiş la grădiniţa unde merge fiica mea şi ne-am gândit să o înscriem pe Briana. Ne-am zis că ar fi ceva interesant pentru ea, mai ales că e o fire comunicativă şi îi place să danseze", spune tatăl fetei, Denis Năstase. Briana împreună cu o adolescentă din Bistriţa au fost singurele din judeţ selectate de agenţia mureşeană.

Fetiţa a privit prezentarea de modă ca pe o distracţie. „A fost frumos. M-am distrat cu ceilalţi copii. M-am simţit bine pentru că era multă lume şi era frumos. Mi-a plăcut cum am mers pe scenă. Nu am avut deloc emoţii", mărturiseşte Briana. Întrebată dacă vrea să devină model, ea spune că nu ştie deocamdată, dar că se gândeşte. Oricum, micuţa vrea să repete experienţa de la Târgu-Mureş.

Pentru ea, un model trebuie să arate bine şi să ştie asorta culorile hainelor. „Un model nu trebuie să se îmbrace prea colorat, aşa ca un papagal", spune micuţa zâmbind. Ea povesteşte că a purtat o rochiţă în carouri cu buzunare, ciorapi roz spre mov, pantofi coloraţi, iar în cap avea o pălărie tot mov. Părinţii ei, Renata şi Denis Năstase, au fost mai emoţionaţi decât fiica lor. „Eram curioşi cum o să decurgă lucrurile. Am văzut că Briana s-a simţit bine, chiar s-a distrat. Nu a avut deloc emoţii aşa cum am avut noi", spune tatăl fetei.

„Fetiţa are potenţial de model"

Administratorul agenţiei „Discover Fashion Foto Models", Cristina Fiofil, un fotograf de 34 de ani, spune că îşi dă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum o ora
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum o ora
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Clotilde Armand, apel pentru renumărarea voturilor. „Ciolacu şi Ciucă sunt părtaşi la cea mai mare fraudă electorală după 1946”

HotNews acum 57 minute
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a cerut joi renumărarea voturilor, susținând că are dovezi că scrutinul din 9 iunie a fost fraudat și că va depune dovezile la Parchetul General. Membra USR i-a acuzat pe liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum o ora
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

Mihaiu: Au trecut peste 36 de ore de când se pune capacul peste cele 504 voturi dispărute din urne. PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a afirmat că, la secţia 195 în Pompeiu, 922 de persoane au venit să voteze, însă la sfârşitul procesului electoral au mai fost găsit doar 779 voturi. „PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real”, a acuzat

Sala de DETENȚIE ar putea fi introdusă în școlile din România

Gandul acum 4 ore
Sala de detenție ar putea fi introdusă în școlile din România se arată într-o propunere făcută de sindicatele angajaților din Învățământ. Mai exact, elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde s

Percheziţii în România, după ancheta din Franţa, pentru destructurarea grupării Umbrella Security

Mediafax acum 4 ore
Poliţiştii şi procurorii DIICOT fac percheziţii în baza a trei ordine europene de anchetă emise de autorităţile judiciare din Franţa, în vederea destructurării grupului cunoscut sub denumirea de Umbrella Security. Au fost identificate victime din ma

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

18°
joi

16°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°