Şi dacă pică guvernul, şi dacă rămâne guvernul, nu avem nicio şansă. M-am lămurit: politicienii noştri sunt ori idioţi, ori neprofesionişti, ori populişti până la a provoca greaţa. Asta este singura concluzie la care pot ajunge după ce am citit fragmente din moţiunea de cenzură intitulată apocaliptic “Opriţi genocidul social!”. Mă aşteptam la un document serios, cu demonstraţii economice, cu cifre exacte, poate cu eventuale soluţii. M-am înşelat amarnic. Textul moţiunii PSD nu poate concura, în pasajele sale cele mai bune, nici măcar cu unele comentarii din josul articolelor de pe net, acolo unde cetăţenii revoltaţi îşi exprimă nemulţumirile:

“Cabinetul Emil Boc şi Traian Băsescu au procedat cam ca nişte clone ale doctorului Ciomu, adică au tăiat masiv, doar-doar opresc hemoragia. E ca şi cum unui bolnav de cancer, ca să păstrăm metafora prezidenţială, doctorul i-ar extirpa doar o mică bucăţică din tumoră şi i-ar tăia, în compensaţie, câte o bucată din celelalte organe. Ai cancer la stomac? Nu contează, scoatem o bucată din plămâni, una din rinichi, una din sân, una din prostată, până scoatem gramajul tumorii ce trebuia îndepărtată”

Ştiu că era un cititor care tot făcea comparaţia dintre guvernul Boc şi Ciomu, îmi pare rău că nu am reţinut nick-ul cu care semna. Iată că ideea sa a fost în sfârşit preluată într-un discurs oficial. Comparaţia este foarte colorată, într-adevăr, dar locul ei nu era în moţiunea de cenzură. Sunt chestiuni serioase în joc, care trebuiau tratate cu seriozitate, nu cu bancuri, fie ele şi oncologice.

Tot în moţiune se vorbeşte de măsuri de austeritate ale guvernului scrise pe picior. Perfect de acord, aşa sunt, dar aşa sună şi moţiunea de cenzură. PSD-ul acuză puterea în cei mai populişti termeni posibili:

“Aveţi o singură viziune: asigurarea, cu orice preţ, a supremaţiei lui Traian Băsescu. V-aţi transformat în argatu