"Am luat decizia, şi o vom pune în practică prin grupul parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, de a începe procedura de sancţionare a doamnei Roberta Anastase, sancţiune prevăzută de Regulamentul Camerei Deputaţilor şi de statutul parlamentarilor, de excludere temporară de la lucrările Camerei Deputaţilor, astfel încât votul regulamentar, constituţional şi legal prin care dl. Valer Dorneanu a fost numit judecător la CCR să poată produce efecte", a spus Ponta, citat de Newsin.
Liderul social-democrat a spus că preşedinţia Camerei va fi preluată probabil de unul dintre vicepreşedinţi, "care se va supune legii şi va semna hotărârea Camerei Deputaţilor, în aşa fel încât să avem judecător la Curtea Constituţională".
Ponta a atras atenţia că de luni mandatele a doi judecători încetează, lucru care împiedică funcţionarea CCR "prin opoziţia personală a doamnei Anastase, sau a grupului PDL din Senat". "CCR nu are doi judecători şi nu poate funcţiona. (...) Chiar dacă democrat-liberalii sunt nemulţumiţi de lipsa susţinerii pentru candidaţii lor, trebuie să se supună democraţiei", a conchis Victor Ponta.
Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, abaterile de la regulament pot atrage sancţiunile de interzicere a participării la lucrările Camerei pe timp de maximum 15 zile şi excluderea temporară. Aceste două sancţiuni pot fi aplicate la propunerea Biroului permanent, după un raport al Comisiei juridice. Interzicerea participării la şedinţe poate avea loc pentru un maxim de 15 zile, iar excluderea temporară poate varia de la o şedinţă până la maximum 30 de şedinţe din aceeaşi sesiune.
Deputaţii nu au ajuns marţi la un consens privind desemnarea candidatului din partea Camerei pentru postul de judecător CCR, în condiţiile în care Valer Dorneanu, susţinut de PSD, a obţinut 161 voturi, Ştefan Minea, susţinut de PDL, a obţinut 123, iar democrat-lib