Ceea ce le-a spus Băsescu aseară la Snagov pedeliştilor se putea transforma cu, mici modificări, în textul neiertător al unei moţiuni de cenzură. Boc nu e în stare să-şi stăpînească miniştrii – care îl sabotează, a zis Băsescu. Miniştrilor li se rupe de criză, fiindcă interesul lor e să pompeze fonduri în clientela politică şi să împartă funcţii ca răsplăţi politice, în loc să reducă cheltuielile. Din cauza cheltuielilor la care s-a aruncat guvernul, în loc ca scăderea de salarii să fi fost de numai 15% a fost nevoie de 25%. Politicienii PDL fac afaceri cu statul. Şi aşa mai departe.

Aseară, concluzia lui Băsescu ar fi trebuit să fie că acest guvern trebuie să plece, nu să-i ameninţe pe nesupuşii din PDL că trimite partidul în opoziţie, dacă nu se astîmpără.

Tot aseară, Băsescu ar fi trebuit să-i spună lui Boc că dacă nu e în stare să-şi ţină miniştrii în frîu, să-şi prezinte demisia după asumarea răspunderii. Şi tot aseară, s-ar fi cuvenit ca Băsescu să le ceară explicit şi tăios miniştrilor şi parlamentarilor PDL să renunţe la afacerile cu statul.

Ar fi fost normal însă ca la rîndul lui Traian Băsescu, dacă tot s-a scăpat că el „guvernează pentru România”, să spună dacă era la curent cu ceea ce se întîmplă prin ministerele „care-l sabotează” pe Boc. Şi dacă era – de ce a tăcut pînă de curînd?

De ce, dacă în campanie vii cu tirade despre restructurarea clasei politice şi cu atacuri împotriva birocraţiei, după aceea, din preşedinte-jucător te transformi în spectatorul pînă mai alaltăieri pasiv al răsplăţilor, cheltuielilor şi angajărilor abuzive ale cabinetului condus de omul pe care l-ai desemnat să conducă guvernul?

Îmi pun această întrebare ca unul care a votat pentru reformă şi vede că în locul reformei promise, PDL a intrat, cu căţel, cu purcel, într-un regim intensiv de îngrăşare din banii publici, în timp ce premierul declară că