Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rafael Nadal, încă un pas spre istorie

Publicat in Gandul, luni 7 iunie 2010 ·

Spaniolul l-a detronat pe elveţianul Roger Federer din fruntea ATP

Rafael Nadal şi Bjorn Borg au, de duminică, încă un numitor comun, pe lângă acela de a fi fost numărul 1 în lume: ambii au câştigat turneul de la Roland Garros, de două ori, fără să piardă vreun set. Suedezul a făcut-o în 1978 şi 1980 iar Nadal, în 2008 şi în 2010. Cel de-al cincilea trofeu câştigat de Nadal la Paris, după o pauză de un an, este, dacă ar fi să ne luăm după spaniol, şi cel mai valoros. "Este cea mai emoţionantă zi din cariera mea", a declarat Rafael Nadal după acel 6-4, 6-2, 6-4 din finala cu Robin Soderling, "pentru că anul trecut a fost unul foarte dificil pentru mine şi mi-a fost greu să accept accidentările şi celelalte probleme". Victoria lui Nadal a fost cu atât mai importantă cu cât ea i-a asigurat spaniolului, din nou, primul loc în clasamentul ATP, detronându-l pe adversarul şi prietenul său Roger Federer şi îl apropie la o singură victorie de recordul lui Borg. Doar doi jucători au reuşit, în era Open, să câştige Roland Garros-ul de cel puţin cinci ori, respectiv Bjorn Borg, de şase ori, şi rafael Nadal, de cinci ori. Spaniolul are, însă, şansă să egaleze şi chiar să depăşească acest record în condiţiile în care el a câştigat cel de-al cincilea titlu la doar 24 de ani, iar tenisul pe care îl stăpâneşte ibericul ne lasă impresia că va mai trece multă vreme până când vreun jucător va reuşi să-l detroneze pe "regele zgurei". (Adrian Macarie)

Spaniolul l-a detronat pe elveţianul Roger Federer din fruntea ATP

Rafael Nadal şi Bjorn Borg au, de duminică, încă un numitor comun, pe lângă acela de a fi fost numărul 1 în lume: ambii au câştigat turneul de la Roland Garros, de două ori, fără să piardă vreun set. Suedezul a făcut-o în 1978 şi 1980 iar Nadal, în 2008 şi în 2010. Cel de-al cincilea trofeu câştigat de Nadal la Paris, după o pauză de un an, este, dacă ar f

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum o ora
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Președintele Bulgariei se retrage de la summitul NATO. Care este motivul

Adevarul acum o ora
Rumen Radev, președintele Bulgariei, a anunțat că nu va participa la summitul NATO programat să aibă loc la Washington între 9 și 11 iulie, potrivit unui comunicat emis joi, 27 iunie 2024, de biroul său de presă, citat de agenția DPA.

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum o ora
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum o ora
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Focar de E.coli în Marea Britanie: cel puţin o persoană a murit din cauza unei variante periculoase a bacteriei

News.ro acum o ora
O epidemie de E. coli este în curs de desfăşurare în Marea Britanie, iar o persoană a murit, a anunţat joi Agenţia de Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKHSA), numărul total de cazuri confirmate crescând la 275, relatează Reuters. UKHSA a decl

UE are nevoie de 500 de miliarde de euro în următorii 10 ani, avertizează Ursula von der Leyen. Pentru ce este necesară această sumă uriașă

Ziare.com acum 18 minute
Blocul comunitar va avea nevoie, în următorul deceniu, de circa 500 de miliarde de euro pentru industria de apărare, a estimat joi, 27 iunie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul summitului european, transmite agenţia EFE. E

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 8 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 6 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Curtea Supremă a SUA permite avorturile de urgenţă în Idaho, într-o decizie temporară ce este de mare interes în SUA

News.ro acum o ora
Curtea Supremă a Statelor Unite a decis joi să permită - deocamdată - efectuarea avorturilor în Idaho atunci când femeile însărcinate se confruntă cu urgenţe medicale, judecătorii dispensându-se de problema controversată fără a decide de fapt cazul

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

20°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

24°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°