Excesul de realism creeaza, in cartea lui Iulian Ciocan "Inainte sa moara Brejnev", efecte absurde, care amintesc de literatura unor Kafka, Beckett sau Harms. Operatia nu este insa una de ordin mimetic, ci e vorba de o reconstituire subiectiva, personala, a unei lumi pe care abia acum, la maturitate, individul o poate intelege in toata cumplita ei uritenie. In ultima vreme, una dintre temele predilecte ale romancierilor este viata sub comunism. Si e firesc sa fie asa, caci intregul nostru imaginar este determinat de lumea de care ne-am despartit cu aproape doua decenii in urma. Marele cistig mi se pare faptul ca s-a renuntat la viziunea schematica, maniheista, care cataloga totul in alb si negru si s-a trecut la o perspectiva mult mai nuantata, care tinde sa surprinda o realitate mai convingatoare: aceea a traiului de zi cu zi, a "vietii private", ca sa preiau o ilustra formula. Naratorul nu numai ca se incordeaza sa-si adjudece perspectiva autorului (care apare in carte sub numele real, Iulian), dar trece subit, in penultimul capitol, la tribuna si face explicit intregul demers: "Eu nu reusesc nicidecum sa-mi exorcizez propriile fantome. De aceea ma apropii de ele, abia stapinindu-mi nelinistea, si le las sa vorbeasca in timp ce scriu. Am impresia ca numai asa trecutul poate fi suportat si inteles". Mai clar inca: "«Scormonesc» in trecutul sovietic pentru ca prezentul meu contine «urma» adinca a acestui trecut. Daca facem abstractie de mormanele de literatura proletcultista si prosovietica, putem constata cu usurinta ca realitatea sovietica ramine inca un «teren nedefrisat», o lumea cvasinecunoscuta. Soljenitin si altii au scris mai mult despre o realitate sovietica terifianta, orwelliana, cea a deportarilor si a GULAG-urilor. Mai putin se stie despre cotidianulaparentei prosperitati si linisti, despre «fatada» absurda, grotesca, uneori amuzanta, a tragicului, acea