Copilul a mers la scăldat împreună cu fratele său mai mic şi un prieten, în vârstă de 13 ani. Dacă doi dintre minori au fost salvaţi de un trecător, adolescentul de 14 ani a stat mai bine de oră sub apă, fără ca medicii să-i mai poată salva viaţa.
Tragedia a avut loc aseară, când salvatorul celor doi copii a sunat la pompieri şi a anunţat faptul că al treilea a fost înghiţit de ape. Băiatul de 14 ani, din satul Corneştii Noi, a murit înecat în apele râului Jaleş. Acesta a mers la scăldat cu fratele său mai mic, în vârstă de 9 ani şi un prieten, în vârstă de 13 ani. Cel mai mare dintre băieţi s-a aruncat primul în apă, dar a fost luat de val şi nu a mai putut să înoate, motiv pentru care fratele şi prietenul său au sărit să-i dea o mână de ajutor.
„Pe doi dintre ei i-a scos băiatul din Timişoara, care venise să-şi scalde câinele şi i-a observat la timp. Pe băiatul de 14 ani nu a mai apucat să-l salveze şi l-a luat apa. L-au căutat pompierii cu barca pe o distanţă de câţiva kilometri, dar el era cam la 200 de metri, sub o răgălie“, declară Lucian Negrea, un tânăr care venise la peşte. „Apa e foarte rece şi foarte adâncă. Am auzit că a strigat după ajutor, dar l-a tras la fund. Fratele lui mai mic avea şi un handicap şi s-a aruncat după el. Puteau să se înece toţi trei“, a precizat Vasile Mladin, un localnic din Băleşti.
40 de minute de resuscitare
Medicii de pe ambulanţă au efectuat la faţa locului toate manevrele de resuscitare, însă adolescentul nu a mai putut fi salvat, întrucât era lovit la cap, decedând imediat după ce a fost scos la mal.
„Au fost efectuate manevrele de resuscitare, timp de 40 de minute. Ne pare rău pentru băiat şi pentru familie, dar nu s-a mai putut face nimic. Apelul a fost pentru trei copii înecaţi, dar, din fericire, doi au ajuns la mal în condiţii bune. Băiatul de 14 ani a fost l