La Gala MTV Movie Awards, vedetele au mizat pe glumele cu tentă sexuală sau pe gesturile îndrăzneţe pentru a seduce publicul tânăr.
Premiile acordate duminică seară, la Los Angeles, au plecat în special către echipa celei mai în vogă francize, „Amurg/Twilight", însă pe scena galei au dominat Tom Cruise şi Sandra Bullock. Verva iscată de apariţia celor doi actori pe scena galei s-a menţinut apoi pe parcursul celor două ore de spectacol.
Tom Cruise a asigurat o parte din divertismentul serii reintrând pentru câteva minute în pielea mogulului Les Grossman din „Furtună tropicală/Tropic Thunder". Apariţia lui Tom Cruise a zguduit sala de aplauze. Actorul a apărut chel, cu burtă şi cu păr pe piept, adresându-se audienţei în stilul lui Les Grossman: „Staţi jos, relaxaţi-vă şi bucuraţi-vă de măreţia mea, două ore de c...at". Actorul american a spus glume, a dansat şi a realizat un duet comic cu Jennifer Lopez. În timpul melodiei „Get Right", J.Lo l-a pălmuit peste fund pe Tom Cruise, iar când acesta a încercat să-i întoarcă gestul cântăreaţa s-a arătat ofensată, făcându-i semn că nu are voie.
Seara săruturilor
Actriţa Sandra Bullock a apărut pentru prima oară în public după mediatizarea intensă a problemelor din căsnicie, pentru a primi MTV Generation Award. Premiată cu Oscar în februarie, Sandra a renunţat la apariţiile în public după ce infidelităţile soţului ei, Jesse James, au fost dezvăluite în presă. Publicul a primit-o în picioare, ovaţionând-o îndelung după discursul introductiv ţinut de Bradley Cooper, Betty White şi Scarlett Johansson. Nominalizată şi la categoria „Cel mai bun sărut", pentru o scenă din „The Proposal", Bullock a ţinut cu tot dinadinsul să arate publicului, în direct, cât de bine se descurcă la acest capitol. Cum însă partenerul ei din film, Ryan Reynolds, a lipsit de la eveniment, Sandra a sărutat-o pe soţia acestuia, Scarlett