Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MEMORIU privind restructurarea Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Constanta #2

Către: Consiliul de Administraţie al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa Spre ştiinţă: dr. Gabriel Custurea, directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa De la: Sindicatul Ovidius al Lucrătorilor din Muzee Constanţa STIMATE DOMNULE DIRECTOR, Sindicatul Ovidius al Lucrătorilor din Muzee Constanţa, dată fiind situaţia de criză în care ne aflăm, în semn de solidaritate cu întreaga societate românească, consideră că în instituţia noastră sunt necesare anumite măsuri care să restructureze şi să eficientizeze activitatea şi care să ducă totodată la micşorarea cheltuielilor de personal. Astfel, vă supunem spre analiză mai multe probleme: 1. În prezent, muzeul nostru este organizat pe şase secţii - Cercetare şi Proiecte, Patrimoniu, Expoziţie şi Relaţii cu Publicul, Muzee în teritoriu, Arheologie preventivă şi Laboratorul de restaurare. Fiecare dintre acestea este condusă de câte un şef de secţie cu sporul de conducere corespunzător. Atragem atenţia că în Regulamentul de Ordine şi Funcţionare (ROF), lipseşte definirea atribuţiilor pentru unii din aceşti şefi de secţii. De asemenea, lipseşte cu desăvârşire o organizare internă a acestor secţii. În ultimii 5 ani, nici un şef de secţie nu a avut nici măcar o şedinţă cu subordonaţii săi. Mai mult, câteva întrebări ni se par sugestive pentru gradul de competenţă a celor care se află în fruntea acestor secţii - Câte proiecte a câştigat şeful secţiei Cercetare şi Proiecte?; Câte expoziţii sau alte evenimente culturale au fost organizate de angajaţii secţiei Expoziţie şi Relaţii cu Publicul? Date fiind acestea, considerăm că mult mai eficientă ar fi organizarea pe doar 3 secţii astfel: 1) O secţie de Cercetare care să cuprindă tot ceea ce este legat de arheologie (atât cercetarea arheologică sistematică cât şi cea preventivă). Este aberantă separarea celor două tipuri de cercetare atât timp cât,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum o ora
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 39 minute
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

News.ro acum 51 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia, relatează bbc.com. Măsurile au fost introduse pentru a se limita impactul turismului excesiv asupr

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum 56 minute
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 5 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum o ora
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Nicolae Ciucă: Pentru prea mulţi copii, viitorul este umbrit de violenţă şi frică. În 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri / Majorăm pedepsele pentru cei care pun în pericol viaţa celor mici

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Copilului că pentru prea mulţi copii, viitororul este umbrit de violenţă şi frică. El arată că în 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri împotriva copiilor şi anunţă că a

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°