Cei mai mari actori români se identifică în conştiinţa publicului cu câteva dintre personajele pe care le-au jucat înainte de ’90. După ei, ce urmează? Când nu îi dădea pe Tovarăşul şi Tovarăşa, televizorul păstra virtuţile de cutie magică din care, la o răsucire de buton, „ieşeau“ staruri.
În urmă cu peste 20 de ani, ei erau cu adevărat „cei mari" de pe micul ecran. Privindu-i din postura de telespectatori benigni, neatinşi de malefica dictatură a audienţei, îi vedeam frumoşi, tineri şi nemuritori. Pentru că lumea noastră cenuşie parcă nu avea nimic în comun cu a lor, păreau distanţi, reci şi inabordabili.
Jean Constantin nemuritor estem!
Ion Dichiseanu despre Jean Constantin: „Mi-l voi aminti mereu vesel"
Cel care l-a găsit mort pe Jean Constantin este Ionuţ Galani
Jean Constantin a murit cu zâmbetul pe buze
Alexandru Jula: “Nu se va mai naşte un actor ca Jean Constantin”
Aura de legendă rămânea, dar intangibilul se disipa în sala de teatru când, la finalul spectacolului, făceau reverenţe publicului şi culegeau garoafele aruncate pe scenă. Şi dacă în timpul reprezentaţiei mai aruncau o cât de mică „şopîrlă", lumea lor şi a nostră se făceau praf şi totul - cenzură, interdicţii, teamă - sărea în aer, în ropotul de aplauze. Despre mulţi dintre ei vorbim deja la trecut. Ultimul dintre cei plecaţi este Jean Constantin. Sau, în limbajul comun, Ismail, Patraulea, Limbă, Parpanghel - rolurile care l-au făcut nemuritor în conştiinţa românilor.
Roluri emblematice
Din generaţia numită „de aur" a actorilor români s-au dus, unul câte unul, Amza Pellea, George Constantin, Gheorghe Cozorici, Silvia Popovici, Octavian Cotescu, Dem Rădulescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Gina Patrichi, Ilarion Ciobanu, Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică, Anda Călugăreanu, Colea Răutu, Ştefan Bănică... Fiecare dintre aceştia se identifică cu person
