În perioada de expansiune a Imperiului Roman a început construirea valurilor de pământ. Fortificații din pământ, de aproximativ 3 metri înălțime, valurile avea ca scop apărarea granițelor (limesului) imperiului împotriva invaziilor barbarilor. Pornind din Britania, acestea traversau Europa și au ajuns până la Nistru și Marea Neagră.
Dincolo de utilitatea practică (la o adică, nu erau, totuși, niște fortificații foarte greu de trecut), valurile de pământ aveau mai mult o semnificație simbolică. Ele reprezentau limitele geografice ale lumii civilizate. Cele guvernate după regulile și legile dreptului roman. Trecerea limesului era urmată de intervenția rapidă a legiunilor. În partea barbară a valurilor de pământ se întindea lumea triburilor, a domniei discreționare a șefilor de clanuri, a cărei stabilitate depindea doar de forța de moment a celei mai puternice căpetenii.
Ieri, în localitatea Sesto San Giovanni, aflată la periferia orașului Milano, a început construcția unui zid de beton armat de 400 de metri, cu o înălțime de 3 metri (stranie coincidență cu înălțimea medie a valurilor de pământ). Conform Mediafax, care citează publicația italiană ”Il Messaggero”, zidul are ca scop delimitarea comunității locale, de cea a țiganilor români instalați abuziv într-o fostă zonă industrială, situată între autostradă și fosta cale ferată, la periferia nord-vestică a orașului Milano.
”Săptămânal, forţele de ordine descind în această zonă pentru evacuarea romilor instalaţi abuziv, însă aceştia revin de fiecare dată. “În acest context a fost luată decizia construirii zidului, hotărâre acceptată de prefect. Situaţia era inadmisibilă. Cetăţenii au cerut acest lucru”, se apără primarul localității Sesto San Giovanni, Giorgio Oldrini.”, notează Mediafax.
Inutil a mai spune că, la nivel de mental colectiv, dar și la nivel de discurs politic, cei mai mulți dint