Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Randamente zilnice de până la 44% pe DESIF2

Publicat in Bursa, vineri 11 iunie 2010 ·

Cu doar o zi înainte de finalul săptămânii de tranzacţionare piaţa futures sibiană s-a remarcat printr-o lichiditate medie pe fondul fluctuaţiilor mari de preţ. Cotaţiile au înregistrat uşoare creşteri, piaţa fiind preponderent "verde". Aşadar, a fost o sesiune animată, poziţiile futures crescând cu aproximativ 500 până la 35.034. Până la ora 17:15 participanţii la piaţă au încheiat peste 9.000 contracte (8.956 futures şi 56 opţiuni) din mai mult de 2000 tranzacţii cu valoare de 25,67 milioane lei.

Liderul de lichiditate a fost dat tot de segmentul financiar, DESIF 5 atrăgând schimburi echivalente cu peste 7 milioane de acţiuni transferate între vânzători şi cumpărători. Pentru iunie, DESIF5 au câştigat 5,56%, randamentul corespunzător acestei creşteri fiind de 37,68%, preţul de cotare urcând până la 1,145 lei. Pentru septembrie, cumpărătorii DESIF5 s-au bucurat de o apreciere de 5,62%, randamentul fiind de 38,12%. Randamente asemănătoare pe DESIF5 au fost obţinute şi pe scadenţele decembrie 2010 şi martie 2011.

S-au mai remarcat şi derivatele pe acţiunile SIF2, care pe scadenţa decembrie s-au apreciat cu 6,71%, randamentul oferit investitorilor fiind de 44,85%. Preţul de cotare pentru scadenţa decembrie a fost de 0,9699 lei/acţiune.

Pe segmentul derivatelor valutare, volatilitatea redusă şi-a pus amprenta asupra volumului, care a fost mai scăzut. Euro a fost cotat la 4,3009 lei pentru decembrie, în scădere cu 0,13%.

Pentru derivatele pe indicele Dow Jones, până la ora 17:15, evoluţia a fost una verde pentru scadenţele apropiate şi "roşie" pentru scadenţele îndepărtate. Numărul contractelor DEDJIA_RON era de 1.737 iar cotaţia pentru iunie a înregistrat un traseu între un minim de 9930 şi un maxim de 10140 puncte.

Cristina Pădure

Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din piaţă de la ora 17,15, după ac

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 31 minute
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum o ora
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 5 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 7 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 3 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Restricții de circulație pe Șoseaua București-Ploiești în zona Gara Băneasa-Fântâna Miorița. Trafic pe două benzi pe sens, pentru lucrări la metrou

Gandul acum o ora
Începând cu data de 29.06.2024, se instituie restricții de circulație pe Șoseaua București – Ploiești, în zona Gării Băneasa – Fântâna Miorița. Traficul rutier se va desfășura pe două benzi de circulație pe fiecare sens al Șoselei București – Ploieș

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum 2 ore
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 2 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

25°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

18°/29°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°