Chiar dacă anunţaseră că vor organiza astăzi BPJ-ul, gruparea din PDL care îi este alături Mariei Stavrositu, proaspăt aleasă ca preşedinte al organizaţiei municipale a partidului s-a răzgândit.
Potrivit unor surse din Partidul Democrat Liberal, cei de 20 care erau decişi să se reunească astăzi în cadrul BPJ-ului s-au întâlnit undeva în oraş, „într-o locaţie neutră" şi au hotărât să participe mâine, la şedinţa Biroului permanent Judeţean convocată de preşedintele interimar Mircea Banias. Prin această decizie, „grupul celor 20", aşa cum sunt numiţi cei care nu fac parte din „gruparea Banias" au ales să arate faptul că nu doresc să creeze scandal în partid şi că, orice discuţie ar interveni mâine, ei reprezintă majoritatea. Printre discuţiile care vor avea loc în cadrul BPJ-ului programat vineri se va afla şi subiectul legat de alegerea Mariei Stavrositu în fruntea organizaţiei municipale în cadrul unui CCL pe care Comisia Judeţeană de Etică, Litigii şi Statut îl reclamă ca fiind nestatutar. Aceleaşi surse spun că, de fapt, această comisie nu ar fi fost constituită conform statutului şi că unii dintre membrii săi sunt fie în conflict de interese, din cauza candidaturilor la alegerile pentru organizaţia municipală sau pentru că sunt angajaţi ai unora care fac parte din tabăra adversă, dar şi pentru că statutul prevedea o altă modalitate de formare a acesteia. Pe de cealaltă parte, Comisia Judeţeană de Etică, Litigii şi Statut invocă tocmai statutul, care i-ar da dreptul că anuleze alegerile de la municipiu.
Chiar dacă anunţaseră că vor organiza astăzi BPJ-ul, gruparea din PDL care îi este alături Mariei Stavrositu, proaspăt aleasă ca preşedinte al organizaţiei municipale a partidului s-a răzgândit.
Potrivit unor surse din Partidul Democrat Liberal, cei de 20 care erau decişi să se reunească astăzi în cadrul BPJ-ului s-au întâlnit undeva în oraş,