România nu are nevoie de campioni. În România, campionii au devenit o eroare genetică, o greșeală de programare și, în loc să ne simțim mândri și bucuroși că-i avem (atâția cât mai sunt), facem tot ce putem să-i izgonim. Pentru că performerii sunt imaginea a ceea ce alții nu reușesc sa facă, dovada că prin muncă și încredere în forțele proprii îți poți depăși condiția. Iar comparația, în loc să motiveze, umilește și demoralizează.
Lucian Bute este unul dintre puținii campioni ai României. Care face săli arhipline peste Ocean și a devenit un simbol al Montrealului. Care nu a uitat de unde a plecat și a dorit să dispute măcar un meci pentru titlul suprem acasă. În fața propriilor compatrioți. Guvernul s-a grăbit să-i promită sprijin și apoi a uitat de el.
”Din tot sufletul mi-am dorit ca meciul să aibă loc în România, mai ales că era o oportunitate pentru români să mă vadă şi pentru imaginea ţării. Se pare, însă, că nu se poate şi mă conformez situaţiei. Viaţa merge înainte şi eu trebuie să boxez aşa cum am făcut şi până acum”, a declarat Bute pentru gandul.info, înainte de a se urca în avion. În spatele declarației lui se ascundea o imensă tristețe.
Nu are sens să fac acum o listă cu cheltuielile aberante ale Guvernului doar din ultimele luni. Chiar și în lipsa acestora, tot nu cred că nu s-ar fi găsit bani pentru a organiza un meci pentru titlul mondial la box în România. Dar pentru aceasta ar fi fost nevoie de voință. Ori, cum spuneam, nimeni nu are interesul să vadă un campion pe viu în țara asta. Pentru că ar putea deveni un simbol. Și un model. Un model că se poate face performanță (inclusiv se pot câștiga bani) fără șmecherii dâmbovițene și fără să furi.
România nu are nevoie de asemenea campioni și nici de imaginea lor. S-ar da peste cap întreaga filosofie miroritică. Acea filosofie care spune că suntem o nație damnată și handicap