● Massive Attack, Heligoland, Virgin Records, 2010
În primăvara lui 1998, bristolezii Massive Attack bifau şi închideau, cu întunecatul Mezzanine, o tripletă de albume de studio care a definit sunetul celei de-a doua jumătăţi a deceniului 10 din secolul trecut. Ce a urmat, un album confuz şi, totuşi, frumos, numit 100th Window, apărut la cinci ani de la acel disc clasicizat, n-a fost decît încercarea (involuntară, cu siguranţă) lui Robert Del Naja, singurul membru din componenţa originală rămas, de a-şi începe o carieră solo, fără să se poată desprinde de numele formaţiei.
Între 2004 şi 2009, zvonurile despre apariţia mult-aşteptatului LP5 fabricat de Massive Attack au umplut exclamativ pagini întregi din presa muzicală, bazate şi pe reîntîlnirea, în studio-ul amicului Damon Albarn, a 2/3 din formula iniţială a trupei (Grant Marshall s-a reîntors lîngă Del Naja, dar Andy Vowels a rămas definitiv departe de grup, după divorţul survenit post-Mezzanine), alături de Neil Davidge, producătorul ultimelor opere MA şi omul cu care Del Naja a lucrat constant în ultimii ani. În 2006, cu Marshall în echipă, „Live With Me“, single-ul nou-nouţ de pe Collected, suna ca în vremurile bune: bîntuitor şi autentic. Era acela un semn, dar semnele te aruncă în beznă vreo trei ani. Buba s-a spart în 2009, cu un EP, Splitting the Atom, dar, în fapt, se spărsese cu un an înainte, cînd celelalte două importante emanaţii ale Bristolului, Portishead şi Tricky, s-au întors după ani buni de abstinenţă creativă, cu albume proaspete. Era clar că Massive Attack nu putea sta departe de propria istorie. Şi nici de tentaţia de a reactiva un gen muzical, trip-hop-ul, căruia preoţii Catedralei Mîntuirii Neamului Muzical (o-la-la, chiar critica!) îi cîntau prohodul.
Heligoland – nume împrumutat de la un arhipelag din Marea Nordului – a apărut în februarie 2010, iar aşteptarea aceea