Recentul incident dintre Turcia şi Israel deschide calea unui amplu conflict diplomatic, ale cărui implicaţii nebănuite pot tulbura profund relaţiile internaţionale. Să le luăm pe rând. De la venirea la putere a Partidului Dreptăţii şi Justiţiei (AKP) condus de Recep Tayyip Erdogan, un văl islamic gros şi vechi a fost pus pe chipul Turciei. Totul s-a întâmplat în mod democratic, prin votul majorităţii cetăţenilor. N-a existat nici o clipă vreun element de forţă, vizibil sau subtil, care să fi împins electoratul turc spre această soluţie. Turcia, un stat fundamental pentru echilibrul dintre civilizaţia occidentală şi cea islamică, se orientează periculos de ani buni spre un profil esenţialmente islamic, mai ales din punct de vedere politic.

Armata, garant al laicităţii statului, a fost pusă la colţul de ruşine prin câteva procese amplu mediatizate. AKP intrase demult în coliziune cu elementele militare, naţionaliste. Au fost vremuri când această formaţiune islamică a fost scoasă în afara legii, sub mandatul lui Erbacan, în anii ‘90. Asta a contribuit la creşterea simpatiei populare pentru partidul amintit şi revenirea lor la putere.

Presa relatează despre faptul că actualul prim-ministru e unul din cei mai bogaţi oameni ai Turciei. Deschiderea sa ideologică spre Iran şi Siria a permis o relansare puternică a economiei, cu avantaje din cele mai concrete pentru echipa conducătoare. Realitatea unei economii stabile în plină criză mondială, a unui regim băţos care se răsteşte la Israel, pare un atu în politica internă. AKP, privit cu îngrijorare în cercurile occidentale pentru retorica sa pro-iraniană şi încurajarea conştientă a elementelor de fundamentalism, are şanse destul de mari să câştige şi alegerile de anul viitor. Israelul, o ţară aflată în permanentă stare de război, ce reacţionează ca un luptător încolţit, a pus prea brutal piciorul în p