Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conceicao, la Universitatea

Publicat in GAZETA de SUD, joi 10 iunie 2010 ·

Portughezul este dat în pole-position pentru a prelua echipa din Bănie, urmând să semneze pentru un sezon cu gruparea alb-albastră.

Portughezul Antonio Conceicao da Silva Oliveira va fi noul antrenor al Universităţii. Informaţia a fost confirmată ieri de Marcel Popescu, agentul tehnicianului, care susţinea că lusitanul a bătut palma cu finanţatorul Ştiinţei, Adrian Mititelu. „Cred că s-au înţeles. Multe amănunte nu am, dar probabil că el va veni săptămâna viitoare la Craiova, când echipa va începe pregătirile. Eu să revin ca oficial la Universitatea? Niciodată să nu spui nu. Am fost lângă Adrian până acum şi dacă va veni şi Toni voi fi şi mai aproape de echipă, asta e clar. Nu contează funcţia oficială. Aici e vorba de o schimbare la faţă a echipei, de o schimbare de atitudine. Dacă stăm şi ne uităm că pe primele trei locuri sunt trei echipe care acum şapte-opt ani erau în divizia B, ar trebui să ne privim în oglindă şi să ne fie ruşine", a spus Marcel Popescu pentru prosport.ro. Ultimul preşedinte care a adus titlul în Bănie, Marcel Popescu, îşi va găsi mai mult ca sigur loc în noua organigramă a clubului, care va fi definitivată în aceste zile. Revenind la Antonio Conceicao (48 de ani), cel care a pregătit-o pe CFR Cluj în sezoanele 2008-2009 şi 2009-2010, trebuie amintit că acesta a negociat prima dată cu Mititelu în urmă cu trei săptămâni, când s-a aflat într-o vizită secretă la Craiova. Conceicao a antrenat ultima dată formaţia Belenenses, grupare ce a retrogradat din prima ligă portugheză. Mititelu nu va putea să-l instaleze oficial pe Conceicao la cârma Ştiinţei până nu-i reziliază contractul lui Mark Wotte, care îşi caută echipă în Africa. Site-ul mosaiquefm.net. nota ieri că „antrenorul olandez Mark Wotte, care a pregătit formaţiile Southampton, Universitatea Craiova, Ismaily El Masri şi Al Ahli se află, începând de ieri, în Tunisia, pentru a negocia pr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 6 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 4 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 9 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 7 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 9 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 6 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum 6 ore
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Informări publice - 14 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Lolu Cosmin Nicolae aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 85/04.06.2024 prin care se autorizează lucrări de construire: locuinţă, anexă, împrejmuire, în judeţul Braşov, comuna Cristian, str. Piatra Craiului, nr. 8, identificat

Vremea

București
acum

17°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°